Crimele impotriva umanitatii nu se prescriu niciodata. La fel ar trebui sa stea lucrurile si cu ipocrizia.
O rugaciune in perioada asta, ar fi sa ne fereasca Cel de Sus de farisei si carturari. Ultimii s-au convertit in deontologi, iar fariseii vremurilor noastre se erijeaza in binefacatorii lumii, aducatori de lumina in casele necajitilor, hristosi moderni ai vremurilor noastre. Sunt suflet in sufletul neamului lor, cantandu-le bucuria si-amarul. La televizor. Sau, in ziare. Pe la radio, mai putin. Asa se face ca, in urma unor actiuni punctuale – cum spun gruparile mobile de jandarmi si alte institutii urnibile doar cand este vorba despre vot si cresterea increderii in retina populatiei – se viziteaza azi un centru de plasament, maine un azil, poimaine o casa de batrani. Cu daruri. Si, ca un (ne)facut, nu se tamponeaza, nu intra in coliziune, cum spune in limbaj de lemn Biroul Trafic al DN1, circulatia nu este restrictionata, nu se produc ambuteiaje, fiecare institutie avand un calendar neortodox precis – “Voi la orele diminetii, noi mai pe la pranz, ailaltii dupa-amiaza”. Fireste, nu-s nebuni sa ajunga si pe la irecuperabili, sus, in deal, la „11 Iunie”, dincolo de Urlati, pe la schela, nici macar cu ATV-ul, iar motivele zice-se ca ar fi doua: 1) nu urca, acolo, cameramanul pentru a imortaliza darnicia si 2) are vreunul, bagat candva in camasa de forta, un moment de luciditate si-i ia la snopeala: “Pana acum de ce nu ati venit ?”.
Zahar, ulei, masline, salam si, desigur, oua.
Cu derogare de la Patriarhie – ba chiar si fara, ce mare scofala ! – mai ca ar preschimba mataniile, primite bonus de catre recidivist, de la judecator sau popa din puscarie, la casele de schimb (comision zero) in zile concediu penitenciar, cum este terminologia in sistem. Aceste fapte bune trebuie trecute in arhiva ziarelor, revistelor, trase pe caseta si depuse la banca, sa creasca dobanda actelor filantropice. Se face o poza cu amaratii, iar un sincron valoreaza, uneori, mai mult decat o arestare a unei grupari infractionale cu lider deosebit de periculos, cat sa fie cercetat in stare de libertate.
Ca sa dea bine la lumea ignoranta, care nu citeste ziarele sau nu se uita la televizor, institutiile noastre mai ca ar impodobi, conform ritualului crestin, si Crucea de pe Caraiman, daca nu le-ar costa alpinistul , ar lua in cordelina si fotograful casei, iar serpasii, care sa duca faina si orezul, nu le-ar cere pret mare pe vremea asta de criza.
Cu acordul tacit al partilor, ar imprumuta – de fatada – si bani de la Provident, urgent, in maximum 48 de ore, ca ” Uite acus vine Pastele si nu ne-am facut reclama !”
Goran Bregovic te invita la malul marii, spre a serba Invierea. Poate baga si o caterinca (in culise), de inmormantare a bunului simt, a pedanteriei, a snobismului, a multor pacate savarsite cu stiinta, a imposturii, a ipocriziei.
Rugaciune la vreme de ipocrizie: Scutiti-ne de vrajmasii vazuti si nevazuti, de demonul de amiaza, de povestea Sburatorului lui Heliade Radulescu si de parteneriatul public gazetaresc de conjunctura cu amaratii societatii.
In rest, ipocrizia nu se poate prescrie niciodata.
