Creata pentru Ploiesti, pentru suporteri. Echipa CSU Asesoft s-a exprimat la acest Final Four ca o adevarata campioana, ca o formatie care reprezinta cu succes Romania in Europa. Oricare ar fi fost adversarele, rezultatul ar fi fost acelasi. Un joc perfect al alb-albastrilor, in care matematica lui Arnautovic, estetica lui Jones si Hargrove, precizia lui Cepulis, forta lui Griffith si ambitia lui Carutasu s-au imbinat perfect. Au contat si orgoliul lui Burlacu, stiinta lui Osmokrovic si Krauser, dorinta de afirmare a lui Curtis, Ararau, Dogaru si Dodoc… Pentru a sasea oara Cupa este la Ploiesti, iar coronitele primite de jucatori simbolizeaza succesul si suprematia, confirmate de cele 12 trofee adunate pana in prezent.
Nu este vina noastra ca succesul Ploiestiului a parut unul sec, in conditiile in care victoriile au fost obtinute la scor. Energia Rovinari este o echipa foarte buna, Otopeni – la fel… Diferenta au facut-o experienta si valoarea, elemente care pot fi trecute si in contul adversarelor lui CSU, dar asta in timp, in functie de investitii si ambitii.
Meciul cu Otopeni a fost vazut de toata lumea, iar o analiza bazata pe cifre, sau pur si simplu pe cursul jocului, nu ar avea rost. Alb-albastrii s-au trezit dupa un inceput bun al adversarilor si au declansat tavalugul.
Pe acordurile melodiei “We are the champions”, in fata majoretelor care i-au incantat pe gorjeni, in aplauzele conducatorilor si ale suporterilor apropiati, Virgil Carutasu si coechipierii sai au ridicat deasupra capului Cupa Romaniei ! Peste putin timp urmeaza titlul, iar apoi, in toamna, un parcurs fulminant in cupele europene. Tineti aproape!
Arvydas Cepulis: “Este inca un moment memorabil din cariera mea. Aceasta cupa a fost castigata de familia Asesoft. Am fost foarte motivati, am aratat asta pe teren, iar victoriile le-am obtinut usor daca ne referim doar la scor”
Darius Hargrove: “Joc de trei ani la Asesoft si acesta este primul trofeu. Pare amuzant, dar chiar l-am asteptat ceva vreme. Oricum, am timp sa-mi prind colegii din urma”
12 jucatori pentru al 12-lea trofeu
* Osmokrovic: Cifrele nu reflecta intocmai evolutia sa. Sarbul a fost mintea limpede a echipei si a facut foarte putine greseli. Faptul ca relatiile s-au sudat se vede prin modul in care Zoran se intelege cu ceilalti.
* Krauser: Cateva pase de efect si o doza de spectacol. Americanul a castigat primul trofeu din cariera, insa mai are multe de demonstrat.
* Hargrove: Si-a luat in serios rolul de marcator, dar l-a si bucurat pe Arnautovic cu o defensiva la sange asupra lui Levar Seals. “D” creste in valoare de la meci la meci si nu ne putem decat bucura ca mai are contract pe cel putin un an cu CSU.
* Burlacu: Orgoliul l-a impins catre o evolutie foarte buna. A jucat 1 la 1 cu Andrei Capusan, a bifat 8 recuperari si a luptat pentru echipa.
* Cepulis: Era momentul sa-si descarce “sniperul”. A marcat de la trei puncte atunci cand Otopeniul spera. A avut mana buna si de la libere, asa cum eram si obisnuiti de altfel. S-a aparat excelent la Popovic, punandu-si inteligenta in valoare.
* Ararau: A bifat cateva minute si a avut sansa sa inscrie. Viitorul ii suna bine!
* Carutasu: Cand apararea scartaia, capitanul a intrat si si-a facut datoria. Imediat dupa meci ne-a declarat ca nici nu concepea sa nu-i aduca acasa cupa fiului sau.
* Griffith: Turnul de control al lui CSU! Jocul echipei s-a facut in jurul sau iar Rashard a fost de neoprit in spatiul de trei secunde. Statisticile confirma faptul ca “Little Shaq” nu are adversar in campionat.
* Dogaru: Nu a pierdut mingea, a jucat bine in defensiva si a reusit sa paseze decisiv o data. A meritat fiecare minut prin munca depusa la antrenamente.
* Dodoc: Si-a dorit sa marcheze si in semifinale, impotriva Rovinariului. A facut-o in finala si a fost aplaudat la scena deschisa. Este la a treia cupa cu Asesoft!
* Jones: Omul spectacol al lui CSU! Alley-oop, dunk, trei puncte – Mike si-a etalat arsenalul in fata iubitei sale, prezente la meci.
* Curtis: Nu a mai jucat atat de mult insa si-a facut treaba. L-a odihnit pe Griffith cand a fost cazul si a “umplut” spatiul de trei secunde.
12 jucatori au format o echipa perfecta. Felicitari CSU Asesoft!
(Statistici si alte declaratii cititi in pag. a 13 –a)
Ionut GEORGESCU

DISTRIBUIȚI
Articolul precedentMondosport
Articolul următorMEMORIA ZIDURILOR