George Marin
Deși hunedorenii au ocupat mai bine de jumătate din locurile din stadion, gălățenii au venit și ei în număr mare la Sibiu pentru a-și susține echipa favorită, dar și pe Dorinel Munteanu, în tentativa de a completa panoplia trofeelor naționale cu ceea ce le lipsea din palmares. Anume, câștigarea Cupei României. Nu uitați că titlul de campioană și Supercupa au avut punct de oprire la Galați încă din anul de mare grație 2011. Antrenor a fost tot Dorinel Munteanu. Patron a fost … Chiar dacă morala creștină spune că trebuie să fie pomenit, nu îl mai pomenim tocmai pentru lucrul cel mai necreștinesc pe care l-a făcut cu consistenta sumă primită pentru participarea europeană a echipei. Poate că pierderea acestei finale a fost și o judecată divină. Pe de altă parte, poate că pierderea acestei finale la loviturile de departajare a fost o judecată mai blândă pentru Dorinel Munteanu a cărui probitate a fost demonstrată nu mai departe decât în ultima etapă de campionat, disputată cu doar trei zile mai înaintea finalei. În fine, sunt lucruri greu de deslușit și orice am spune nu ar însemna decât o încercare de a găsi o justificare unor evenimente pe care cu greu cineva pământean le poate controla. Nu uităm că mingea este rotundă, la fel și planeta noastră – cu o mică aproximare – și, poate, și Universul. Altfel cum am putea explica magia acestei urmăriri frenetice a „jucăriei” rotunde care aruncă asemenea fascinație asupra întregii omeniri?
Revenind la considerații mai pământene, finala de la Sibiu – a doua consecutiv disputată pe recent modernizatul stadion – ne-a arătat că punând în balanță puterea mintală, voința, dincolo de puterile fizice, nimic nu poate sta în calea succesului, a împlinirii visului. Însă, acest vis pare să fi fost hrănit până într-acolo încât din vis s-a transformat în țel și, apoi, într-un obiectiv cât se poate de realist pe măsură ce s-a hrănit din seva muncii și a încrederii deopotrivă.
Succesul echipei hunedorene este meritul celui care a creat visul. Nu știm cu exactitate cine este acela, deși îl bănuim. Dar, succesul nu putea veni fără aportul celor care au înțeles visul și care l-au făcut real pe teren. Bravo lor! Ei, învingătorii, cu toții, au înlăturat teama că visurile au dispărut fără urmă din țara aceasta numită România și, implicit, și din fotbalul românesc. Ori, astăzi, ne trebuie foarte multe visuri pe care să le hrănim și pe care să le transformăm în realitate.
Și să nu uităm că visurile nu vin doar în somn!
