Obama, pus sa interzica importul de arme de asalt
Mai multi congresmeni democrati si republicani i-au cerut presedintelui Barack Obama sa interzica importul de arme de asalt in Statele Unite, inclusiv din Romania, pentru a evita ca acestea sa alimenteze razboiul cartelurilor de droguri mexicane. “Prevalenta alarmanta a armelor de asalt importate in SUA a pus ofiterii de politie ai tarii noastre in pericol. Revenirea la implementarea interdictiei asupra importului armelor de asalt va proteja politistii nostri curajosi si pe toti oamenii din New York si Statele Unite”, afirma Eliot Engel, presedinte al subcomisiei pentru Emisfera vestica a Camerei Reprezentantilor. Scrisoarea adresata lui Obama a fost semnata de 53 de congresmeni si a fost publicata pe site-ul lui Engel de la Camera Reprezentantilor. In ultimii ani, Biroul pentru Alcool, Tutun, Arme de Foc si Explozibili (ATF) a abandonat aplicarea interdictiei de import si, prin urmare, piata civila a armelor de foc este inundata de arme importate, ieftine, de tip militar, in special din fostele tari ale blocului de Est, inclusiv Romania, Bulgaria si fosta Iugoslavie. “Esecul nostru de a implementa restrictiile asupra armelor de asalt importate ne afecteaza relatia bilaterala cu Mexicul”, a mai apreciat Engel. “Trebuie sa depunem mai multe eforturi pentru a-i sustine pe prietenii nostri, care se confrunta cu un razboi al drogurilor alimentat de arme de foc care sunt duse in sud din Statele Unite, dintre care multe nici nu ar fi trebuit sa intre in SUA”. Peste 90 la suta din armele de foc confiscate anual in Mexic provin din Statele Unite. Numai in 2008, 5.661 de persoane au murit in aceasta tara ca urmare a violentelor legate de droguri.
Doliu pentru romanii morti in Spania
Primaria din orasul spaniol Miranda de Ebro (provincia Burgos, nord) a decretat trei zile de doliu, dupa un incendiu produs, ieri, intr-o locuinta si soldat cu moartea a patru romani, dintre care doi minori.
Primarul localitatii, Fernando Campo, a explicat ca pompierii si un echipaj de politie investigheaza cauzele incendiului.
Potrivit autoritatilor, victimele sunt de origine romana si au mai multe rude in aceasta localitate.
In incendiu au murit patru persoane, printre care un baiat si o fata, in varsta de unu, respectiv trei ani. De asemenea, printre victime se numara si o tanara de 20 de ani, precum si o alta femeie. Una dintre ele era mama copiilor, iar cealalta cumnata acesteia.
Tatal copiilor a fost de asemenea grav ranit si se afla in stare critica la spital, cu arsuri pe circa 50 la suta din suprafata corpului.
Un alt tanar de 26 de ani a fost transportat cu un elicopter in orasul Burgos, fiind in stare grava.
Coreea de Nord se declara “perfect pregatita” de razboi
Coreea de Nord s-a declarat, ieri, “perfect pregatita” pentru un razboi cu Coreea de Sud, intensificandu-si retorica martiala cu cateva ore inainte de sosirea la Seul a secretarului de Stat american, Hillary Clinton.
“Gasca de tradatori a lui Lee Myug-Bak (presedintele sud-coreean) nu ar trebui niciodata sa piarda din vedere faptul ca Armata populara a Coreei este perfect pregatita pentru o confruntare pana la capat”, a declarat un purtator de cuvant al Statului Major nord-coreean.
Relatiile dintre cele doua entitati ale peninsulei, aflate oficial in stare de razboi de la conflictul sangeros din 1950-1953, s-au deteriorat de la sosirea la putere a presedintelui sud-coreean Lee Myung-Bak, in februarie 2008.
Acest conservator pledeaza pentru intransigenta fata de Nord, dupa un deceniu de politica de apropiere a predecesorului sau liberal.
In semn de represalii, Coreea de Nord a anulat in ianuarie toate acordurile politice si militare cu Sudul.
Pentru a spori climatul de tensiuni, Phenianul a anuntat de asemenea lansarea iminenta a unei rachete, oficial in cadrul programului sau spatial, alimentand temerile privind un nou tir de racheta cu raza lunga de actiune de tip Taepodong-2, care ar putea atinge teoretic Alaska.
Secretarul de Stat american, Hillary Clinton, era asteptata,aseara, la Seul, in cadrul turneului sau asiatic in cadrul caruia a efectuat deja vizite in Japonia si Indonezia.