Aplombul nulitatii absolute
Dinu SARARU
De cele mai multe ori incepe prin a-si lasa cioc. Apeleaza , insa , si la varianta nebarbierit, cu o fata mereu murdara, inteposata agresiv si trimitand la indivizii care dorm de obicei cu capul pe tablia mesei de berarie unde si-au si facut studiile jurnalistice, altoite uneori si la fara frecventa unor asa zise facultati particulare de ziaristica si comunicare unde, anual, aud ca se inscriu si termina sute de imberbi, viitori candidati la slujbele de bagajisti prin marile hoteluri. Nulitatea absoluta, cu diploma si masterat adesea, se strecoara piezis chiar la gazete mai mari sau mai tabloide sau prin studiouri de televiziune in chip de analisti, cotropind timpul celor mai pitoresti antene, dar si la case mai mari. Una din aceste nulitati absolute da lectii nationale de politica, morala, filosofie, face reclama la carti desi n-a citit, sigur, in viata ei. Nici macar Visul Maicii Domnului impartit gratis drept – credinciosilor analfabeti prin targuri de ziua diversilor sfinti ortodocsi. Scund, patratos, ca si cand ar fi fost facut si din greseala si din ramasitele cuiva care ar fi trebuit sa ajunga cat de cat cu o infatisare mai omeneasca, omunculul nostru e de o obraznicie fara egal, aparand in tot felul de imprejurari si cu un fel de sapca militara. Altul, de aceeasi teapa, bondoc si el, cu o gura mare cu buze late, si cu o fata care aminteste nu stiu de ce rotunjimea unsuroasa a oliogofrenului, cu manute de copil batran si cu o frunte pitica, se aventureaza si el des pe la case tv si jurnale cu pretentii elitiste, pripasit printr-un fel de acord secret cu estropiatii gandirii firesti. Ei le stiu pe absolute toate cate se petrec in Romania si in lume,aplombul cu care isi dau cu parerea te lasa sa crezi ca in spatele lor stau munti de carti si nu le mai ajung peretii pe care sa-si atarne diplomele. Altfel, saraci rau cu duhul, insa cu tupeul cat Casa Poporului pe care, de aproape douazeci de ani o tot ameninta cu daramarea, incat esti gata sa crezi, daca esti mai slab de inger, ca au dinamita necesara in buzunarele tunicilor militare cu care se si imbraca, asa cum mai ziceam, unii dintre ei .
De curand, intr-o dupa amiaza, unul dintre camarazii lor, mai fatos, aducandu-mi aminte de coristii sfintei tinerete legionare, statea picior peste picior intr-un studiou de televiziune, cu cioc ascutit si cu freza bine unsa cu vaselinele capabile sa o faca sa luceasca slinos, in camasa alba, pantaloni de doc usor maslinii si in picioare cu adidasi purtati fara ciorapi si se lauda ca fusese un fel de ghid inalt al unor inalti functionari straini in vizita la Bucuresti, exasperat, insa, ca toti se interesasera de Casa Poporului, o monstruozitate, nu e asa, si nu se extaziasera in fata constructiilor ridicate in biata Capitala in ultimii ani de liberate totala a fanteziei arhitecturale pe care, altfel, nu avea cum sa le numeasca fiindca, din pacate, nu existau. Ca el, in putinatatea lui de minte, exemplara pentru o nulitate absoluta, caci incercand sa-l cercetezi mai atent cine era nu aflai chiar nimic despre opera lui, ca el, in splendida lui ignoranta enciclopedica, asa cum ar fi spus filosoful Petre Pandrea, nu facea decat sa-si dea masura nemerniciei n-ar fi fost nimic, daca acela care il invitase, deloc nu prost, dar din nefericire o marunta plevusca jurnalistica, doar licheluta, l-ar fi pus la punct. Lasandu-l insa fara replica fireasca a fost mult mai rau decat de mirare, pentru ca gazda avea orecare scoala, era chiar inginer, chiar daca isi parasise meseria. Asa, lumea afla iar , la o ora de maxima audienta, cat de lipsiti suntem de mandrie, auto-denigrandu-ne chiar si atunci cand strainii ne lauda si fantezia, si talentul, si puterea de sacrificiu cu care am invins atata amar de vreme potrivniciile.
Din fericire, nu am auzit nici un arhitect roman autodesfiintan-du-si operele, niciun constructor cerand sau numai visand sa i se darame zidirile, viaductele, si barajele, si hidrocentralele, si orasele, si palatele culturii, si teatrele, si asa mai departe. Nu am auzit niciun agronom blestemand podgoriile sau livezile pe care le-a sadit. Cine a muncit si a suferit pentru munca lui si s-a bucurat de munca lui, nu-si poate uri aceasta munca – Cine sunt atunci denigratorii ? Cine sunt cei carora le este rusine de aceasta munca? Uitati-va mai atent la nulitatile absolute care umplu de dimineata si pana seara ecranele televiziunilor noastre, care i-au scos din manuale pe Sadoveanu si Arghezi, care l-au numit pe Eminescu cadavrul din debaraua culturii noastre. Cercetati-le opera si veti vedea ca aplombul nulitatii absolute ar trebui sa ne puna serios pe ganduri.
