Cercetatorii au ajuns la concluzia ca o persoana care are un prieten obez are cu 57% mai multe sanse sa devina la randul sau obeza, fata de alte persoane care nu au astfel de prieteni, potrivit unui studiu.
“Studiul arata ca obezitatea se transmite de la o persoana la alta”, a declarat dr. James Fowler de la Universitatea Carolina din San Diego, conducatorul studiului. El a adaugat ca este la moda sa se vorbeasca despre obezitate ca despre o epidemie, nu in sensul propriu de virus, ci ca epidemie la nivel social, iar in acest mod s-ar putea explica si faptul ca un american din trei este obez. Fowler a studiat dosarele medicale a 12.067 de persoane, cunostinte si prieteni, din Massachusetts, intre 1971 si 2003, carora le-a verificat periodic greutatea. Cercetatorii au urmarit daca prieteni sau rude ale participantilor la studiu sunt obezi.
Astfel, daca o persoana devine obeza, adesea se intampla acelasi lucru si cu prietenii acesteia. “Oamenii se uita in jurul lor si in timp ce iau in greutate isi schimba atitudinea despre ceea ce considera ca este acceptabil din punct de vedere estetic si al dimensiunilor corporale”, au observat cercetatorii.
Daca un frate sau o sora ajunge sa sufere de obezitate, riscul aparitiei acestei boli la restul fratilor creste cu 40%. In cuplu, daca unul din parteneri devine obez, sotul sau sotia are cu 37% mai multe sanse de a deveni la randul sau obez. In acelasi timp cercetatorii au relevat ca in cuplu, o persoana care mananca sanatos, face exercitii fizice, isi influenteaza in aceeasi directie si anturajul.