Distrigaz Sud a stabilit tariful de verificare a unei instalatii de utilizare a gazelor naturale: 13,64 lei noi, fara TVA, pentru un singur arzator. Verificarea se face la maximum doi ani, clientii casnici avand obligatia sa plateasca acest tarif mediu stabilit de societatea de gaze. In cazul in care vor exista consumatori de gaze care nu vor permite reprezentantilor Distrigaz Sud sa intre in apartamente si sa faca verificarile necesare, responsabilitatea pentru eventualele accidente le va reveni acestora. S-a constatat ca instalatiile de gaze, realizate prin infiletare, dupa o anumita perioada de timp au scurgeri de gaze. Totodata, Distrigaz Sud a stabilit si tariful pentru revizia instalatiei de utilizare a gazelor naturale: 23,38 lei noi, fara TVA, pentru fiecare punct de ardere. In acest caz, revizia se face la un interval de maximum zece ani.
C.G.