Repausul saptamanal face obiectul articolului 132 din Codul Muncii, iar acesta se acorda in doua zile consecutive, de regula sambata si duminica. In cazul in care repausul in zilele de sambata si duminica ar prejudicia interesul public sau desfasurarea normala a activitatii, repausul saptamanal poate fi acordat si in alte zile, stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil sau prin regulamentul intern. In aceasta situatie, salariatii vor beneficia de un spor la salariu, stabilit prin contractul colectiv de munca sau, dupa caz, prin contractul individual de munca.
In plus, articolul 52 din Contractul colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010 nr.2895/2006, aplicabil si in acest an, prevede ca prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate se vor stabili conditiile in care zilele de repaus saptamanal sa fie acordate si in alte zile ale saptamanii sau cumulat pe o perioada mai mare.
In concluzie, aveti dreptul la acordarea altor zile de repaus saptamanal sau la o perioada libera compensatorie, precum si la un spor stabilit prin contractul colectiv de munca sau, dupa caz, prin contractul individual de munca.
In situatia in care angajatorul nu va acorda aceste drepturi, vi le puteti obtine si adresandu-va instantei judecatoresti. Aceasta va poate stabili cuantumul unei despagubiri pentru zilele de repaus neacordate si cuantumul sporului mentionat mai sus, daca acesta din urma nu a fost stabilit prin contractul colectiv de munca sau prin cel individual de munca.