Maine se inchid lucrarile Conferintei Nationale de Medicina Familiei care au reunit, la Ploiesti, aproape 800 de medici din toata tara, dar si specialisti din strainatate. Organizat de catre Societatea de medicina generala/ Medicina de familie Prahova a carei presedinte este dr. Simona Schnelbach, in perioada 1 – 4 iulie, evenimentul a avut ca principala tema abordata „Patologia varstnicului”, care a permis sustinerea de sesiuni din diferite arii ale patologiei: digestiva, cardiologica, neurologica, oncologica, a bolilor digestive etc. Conferinta a fost impartita in noua sesiuni stiintifice si in ateliere de lucru, sustinute atat de medici de familie practicieni, medici de alta specialitate, cat si de cadre universitare, dupa cum avea sa declare dr. Simona Schnelbach, programul complex si variat facilitand tuturor participantilor oportunitatea de a-si imbogati cunostintele si practicile in terapia pacientilor.
Cu ocazia acestei manifestari, ieri a fost organizata si o conferinta de presa la care au participat prof.dr. Vasile Astarastoae- presedintele Colegiului Medicilor din Romania, dar si presedintii Societatii Nationale a Medicinei de Familie, si al Patronatului National al Medicilor de Familie. Rugat sa comenteze procedura coplatii in sistemul de sanatate, anuntat de ministrul de resort, Vasile Astarastoae a precizat: „Declaratia oficiala este ca pe aceasta modificare de compensare va creste contributia pacientilor cu maximum 10-15%. Dar, stiti ca si pe vremea lui Ceausescu se spunea ca, in medie, mancam doua gaini pe saptamana. Numai ca unul manca patru, iar altii niciuna. Cam asa este si cu aceasta noua propunere!”. Dincolo de acest lucru, insa, Vasile Astarastoae a tinut sa scoata in evidenta alte deficiente ale sistemului de sanatate. „Doua generatii de medici specialisti nu au avut acces la piata muncii in Romania, pentru ca posturile au fost blocate. Si atunci, statul roman, pentru care in ultimii doi ani, a cheltuit 2 miliarde de euro, intr-o perioada de criza, pentru pregatirea medicilor, ce a facut ? A acoperit in alte tari necesarul de servicii medicale cu persoane foarte calificate. In ultimii trei ani si jumatate au plecat din Romania 5000 de medici. In acest an, situatia este mult mai dramatica. Sunt semnate 6.500 de precontracte !Asta inseamna ca tot atatia medici au semnat contractul cu firma de angajare si stiu exact viitorul lor loc de munca unde se vor duce in strainatate. Mai mult decat atat, in momentul in care reduci salariul unui medic cu 25% nu faci altceva decat sa-l determini sa plece. Si sa va si spun de ce. De pilda, un medic rezident,anul I, in Israel primeste 3.500 mii de dolari, in tari ale UE – intre 1.200 si 1.500 de dolari, fara garzi, iar in Romania – 150 de euro. In schimb, am aflat cu uimire ca, in perioada in care s-a refuzat angajarea medicilor specialisti in care s-a investit suma pe care am amintit-o, domnul notar Attila Cseke si-a angajat 29 de consilieri personali. Mai mult decat atat, tot el a iesit, recent, la televizor si a spus, cu satisfactie, ca a gasit formula de finantare a sistemului de sanatate: amenzile pentru medicii care incalca noile prevederi legate de acordarea concediilor medicale!”
In ceea ce priveste descentralizarea in sistemul sanitar, mai exact cu transferul spitalelor catre autoritatile locale, presedintele Colegiului Medicilor a caracterizat-o ca fiind drept „o actiune facuta pe genunchi, la jumatatea anului, nu la inceput, cand ar fi trebuit sa fie prevazute si alocatiile bugetare.” In acest context, aceasta masura nu poate fi decat „doar o noua incercare de transfer al responsabilitatii, unde, daca unele autoritati locale se vor descurca, din punctul de vedere al necesarului de fonduri, altele vor fi nevoite sa apeleze la mila publica.”
N.DUMITRESCU
Acasă Administratia locala Transferul spitalelor la autoritatile locale – „o actiune facuta pe genunchi!”














