Incepand de ieri dupa-amiaza, Institutia Prefectului Judetului Prahova a demarat o ampla actiune de organizare a logisticii necesare strangerii de ajutoare pentru populatia afectata de inundatii. La nivel de judet, aceasta activitate este coordonata de doamna Mirela Limboseanu, subprefect.
In cadrul acestei initiative:
• Directia de Sanatate Publica Prahova a transmis un apel umanitar pentru colectarea de sume de bani, bunuri si produse neperisabile;
• Inspectoratul de Politie Judetean Prahova colecteaza ajutoare prin structurile proprii ;
• Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Prahova colecteaza ajutoare prin cele 14 centre ISU judetene;
• Pe langa 19 primarii au fost infiintate 25 de centre teritoriale de colectare;
• Transportul va fi asigurat cu cinci camioane, din care patru apartinand ISU Prahova si unul al Inspectoratului Judetean de Jandarmi;
• Paza centrelor teritoriale de colectare va fi asigurata de politia comunitara ;
• Paza centrului zonal (Colegiul Tehnic «Lazar Edeleanu» Ploiesti) va fi asigurata de Inspectoratul Judetean de Jandarmi si de Inspectoratul de Politie Judetean.
Centrele de colectare isi incep activitatea de azi, functionand intre orele 09.00 – 13.00 si 16.00 – 20.00. Centrul zonal de la Colegiul Tehnic «Lazar Edeleanu» Ploiesti are program de functionare continuu intre orele 08.30 – 21.00.
Vor fi primite urmatoarele tipuri de ajutoare :
• Imbracaminte;
• Incaltaminte;
• Obiecte de uz casnic;
• Mobilier;
• Obiecte electrocasnice;
• Alimente ambalate si neperisabile.