Fondurile alocate Programului „Rabla” au fost suplimentate cu 195 de milioane de lei, astfel incat alte 50.000 de tichete vor putea fi acordate romanilor care doresc sa-si predea spre casare masinile vechi, in scopul cumpararii altora noi, conform unui comunicat al Guvernului. Pana in momentul de fata, sunt in diverse faze ale procedurii de achizitionare, prin intermediul acestui program, circa 4.000 de autovehicule noi, 63 la suta dintre beneficiari optand pentru cumpararea de masini autohtone.
In ceea ce priveste Programul „Rabla” pentru tractoare si masini agricole, ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely, a anuntat ca acesta va demara incepand de maine, 20 martie. Pana in prezent, au depus deja documentele necesare achizitionarii unor tractoare la pret subventionat 40 de producatori, suma alocata, in acest an, de catre Administratia Fondului pentru Mediu fiind de 100 milioane de lei.
Prin acest program, pentru tractoarele si masinile agricole vechi se va acorda o prima de casare in cuantum de 17.000 de lei, dar nu mai mult de 50 la suta din contravaloarea unui tractor nou – in cazul persoanelor fizice, respectiv 40 la suta – in cazul persoanelor juridice.
C.D.











