F.T.

În perioada 5 ianuarie – 7 ianuarie a.c., polițiștii prahoveni au organizat 11 acțiuni punctuale, atât în municipiile Ploiești și Câmpina, dar și în localitățile Sinaia, Boldești-Scăeni, Urlați și pe drumurile naționale din județ, prilej cu care s-a acționat atât pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, cât și pentru impunerea unui climat de siguranță rutieră.
«În urma controalelor efectuate – informează IPJ Prahova -, au fost legitimate peste 800 de persoane, verificate 610 autovehicule și au fost efectuate 500 de testări cu aparatele etilotest și 15 cu aparatele drugtest.
Astfel, în urma neregulilor constatate, au fost aplicate 310 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 147.000 de lei- cele mai multe conform Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, menționând dintre acestea 90 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 20 pentru abaterile comise de către bicicliști, dar și 15 pietonilor care nu au respectat prevederile legale.
Ca măsură complementară a abaterilor constatate la regimul rutier, au fost reținute 20 de permise de conducere- 4 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 3 pentru neacordare prioritate pietoni, dar și 8 pentru nerespectarea regimului legal de viteză – și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare (…)».