N. Dumitrescu

La alegerile locale din data de 9 iunie a.c., care se vor desfășura odată cu alegerile europarlamentare, zece candidați – dintre care două femei – se vor confrunta pentru ”cucerirea” celei mai importante primării din Prahova, respectiv Primăria Ploiești. Pe lângă actualul edil, care își mai dorește și cel de-al treilea mandat – pe lângă cel în exercițiu și cel din perioada 2008-2012 – și un candidat care nu se află la prima încercare electorală de acest gen, pe lista celor care se vor regăsi pe buletinul de vot pentru funcția de primar al Ploieștiului sunt și nume noi, cu precizarea că numărul candidaților pentru mandatul 2024-2028 este ceva mai mare față de cel de la alegerile trecute, când au fost înregistrate opt candidaturi.
Conform calendarului ce vizează organizarea și desfășurarea scrutinului de la începutul lunii viitoare, pe data de 8 mai a.c. au rămas definitive candidaturile, începând de astăzi, 10 mai a.c., fiind dat și startul campaniei electorale, care se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7.00. Concret, în ordinea înregistrării dosarelor la Biroul Electoral de Circumscripție nr. 1 Ploiești, și-au depus candidatura următoarele persoane: Dolniceanu Simona Elena (Partidul România în Acțiune, economist, actualul director al Serviciului Public Finanțe Locale Ploiești); Nica Bogdan Cristian (Partidul Național Liberal, medic, actualul manager al Spitalului Județean de Urgență Ploiești); Volosevici Andrei Liviu (Partidul Social Democrat, jurist, actualul primar al orașului); Polițeanu Mihai Laurențiu (independent, susținut de partidul Mișcarea Noi, Ploieștenii, actual parlamentar de Prahova, absolvent filozofie); Urzeală Ionuț-Mihai (Partidul Ecologist Român, antreprenor); Doru T. Marian (Partidul Patrioților, pensionar, licențiat în drept); Enescu Răzvan (Alianța Dreapta Unită USR-PMP- Forța Dreptei, arhitect, a mai candidat la funcția de primar și la alegerile trecute); Toma Cochinescu Cristina (Partidul România Echitate, Comunitate, Onestitate, jurist); Săraru Alexandru Florian (Alianța pentru Uniunea Românilor, economist); Beciu Narcis Cătălin (Partidul Național de Centru, antreprenor, inginer de profesie, la alegerile trecute a candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Prahova).
Pentru Consiliul Local Ploiești au depus liste de candidați 11 partide și alianțe politice, pe care le prezentăm tot în ordinea depunerii dosarelor de candidatură la biroul electoral, cu mențiunea că, în unele cazuri, lista este deschisă chiar de către cei care își doresc și funcția de primar al Ploieștiului: Alianța electorală PSD-PUSL (lista este deschisă de Volosevici Andrei Liviu); Partidul Național Liberal; Partidul Mișcarea Noi, Ploieștenii; Partidul Ecologist (deschisă de Urzeală Ionuț); Partidul Patrioților; Alianța Dreapta Unită USR-PMP – Forța Dreptei (deschisă de Enescu Răzvan); Partidul România – Echitate, Comunitate, Onestitate (deschisă de Toma Cochinescu Cristina); Alianța Național Țărănistă; Partidul România în Acțiune (deschisă de Dolniceanu Simona Elena); Alianța pentru Uniunea Românilor (deschisă de Săraru Alexandru Florian); Partidul Național de Centru.