După o remiză cu CS Păulești, Dinamo nu s-a impus nici în al doilea meci amical al iernii, care s-a jucat tot la Buftea, tot în compania unei echipe din Liga 3, prahoveană. Astfel, CSO Plopeni, locul 2 în Seria 5 a Ligii 3, chiar a fost aproape de o victorie, pentru că Dinamo a marcat golul egalizator, de 1-1, în minutul 90 și a evitat astfel înfrângerea.
CSO Plopeni chiar a deschis repede scorul, încă din minutul 7, prin Oprea, care doar a pus latul din opt metri și a punctat pentru 1-0. De scos în evidență sunt eliminările primite de cele două echipe, fiecare câte una. Cel care a restabilit egalitatea a fost Deniz Giafer, în minutul 90, care a punctat cu o lovitură de cap din careu, în urma unui corner din stânga. Tot plopenarii au irosit și ocazia meciului, Alex Giuroiu, scăpat singur cu portarul, nereușind ”din două încercări” să dea golul 2 al oaspeților.

Au evoluat echipele:
Dinamo: Oncescu – Demici, Giafer, Bena, Amzăr – N.Roșu, I.Roșu – Bobea, Ghezali, A. Bani – Al. Pop. Au mai jucat: Dujmovic – Rodriguez, Giafer, Patriche, Iglesias, Borcea, Șerban, Laruccea, Delciu Moura, Florescu
CSO Plopeni: Georgescu – Lobonț, Minea, Roberto Alexandru, Chejnoiu – Cătălin Vlad, A. Rusu – Rudaru, Dumitru, Ciobanu – V. Oprea.
Rezerve: Cosmin Tudor, D. Iancu, Iulian Păun, Beniamin Lazăr, Ciocoiu, R. Zamfir, Radu Adrian, Ivan Răzvan, A. Panait, S. Piciorea, R. Drugău, T. Giuroiu.

Fiul lui Lobonţ, sub comanda lui ”Dumi”
De remarcat prezenţa în efectivul lui Daniel Dumitrache a lui Andrei Lobonţ, jucător de
22 de ani, fundaș dreapta, care poartă pe umeri ”povara” dar și mândria de a fi fiul fostului internaţional român – portarul Bogdan Lobonţ,
cel care a scris istorie în tricoul unor echipe precum Ajax sau AS Roma!