* Prahova – pe listă
Pompierii şi celelalte structuri şi autorităţi implicate în gestionarea situaţiilor generate de vremea rea au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 123 de localităţi din 18 judeţe – Argeş, Bacău, Brăila, Buzău, Călăraşi, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Hunedoara, Ilfov, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea – şi în Bucureşti pentru înlăturarea efectelor cauzate de viscol, ninsori abundente şi vânt puternic.țPotrivit unui comunicat al IGSU transmis ieri AGERPRES, s-a intervenit pentru deblocarea mai multor autovehicule blocate în zăpadă, pentru degajarea a 83 copaci şi 15 stâlpi de electricitate, fiind avariate 24 autoturisme, o anexă gospodărească şi acoperişul unui bloc de locuinţe, cât şi pentru evacuarea apei dintr-un beci, de pe o stradă şi un drum judeţean (DJ 713 – Dolj).
Totodată, în judeţele Buzău, Vrancea, Brăila, Galaţi, pompierii salvatori au acţionat pentru preluarea a patru gravide blocate în autoturisme şi transportarea acestora, în condiţii de siguranţă, la cele mai apropiate unităţi sanitare pentru îngrijiri medicale de specialitate, precum şi pentru preluarea altor două persoane care necesitau dializă. Nouă drumuri naţionale şi 44 de drumuri judeţene sunt blocate din cauza zăpezii.
La acest moment, se intervine în judeţele Bacău, Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Galaţi, Tulcea, Vaslui şi Vrancea pentru degajarea zăpezii de pe carosabil şi deblocarea autovehiculelor rămase blocate. Se înregistrează întreruperi în alimentarea cu energie electrică în 122 localităţi din şapte judeţe – Argeş, Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Galaţi, Prahova şi Vrancea, fiind afectaţi 29.389 consumatori. Echipe specializate se află în teren pentru remedierea situaţiei în cel mai scurt timp şi revenirea la starea de normalitate, informează IGSU.
Pentru optimizarea misiunilor de răspuns, în zonele puternic impactate de vremea severă, au fost luate mai multe măsuri, dispunându-se starea de operativitate a tuturor categoriilor de mijloace şi echipamente pentru asigurarea acţiunilor de răspuns, astfel încât, la ordin, manevra de forţe şi mijloace să se realizeze în cel mai scurt timp.
Totodată, s-a decis asigurarea permanenţei la nivelul autorităţilor locale din zonele aflate sub incidenţa codurilor de vreme rea.Au fost convocate şedinţe extraordinare la nivelul Comitetelor Judeţene pentru Situaţii de Urgenţă ale judeţelor Vrancea şi Buzău şi s-a luat decizia activării Centrelor Judeţene de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei prin operaţionalizarea Grupelor Operative la nivelul Inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din şase judeţe – Argeş, Brăila, Buzău, Dâmboviţa, Prahova, Vrancea. De asemenea, capacitatea operaţională la nivelul Inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă ale judeţelor Buzău şi Vrancea a fost crescută.
IGSU reaminteşte că, pentru prevenirea situaţiilor care să pună în pericol cetăţenii, în cursul zilei de sâmbătă au fost transmise trei mesaje de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT, în judeţele Buzău şi Vrancea. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decretat sâmbătă starea de alertă pentru judeţul Vrancea. Pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă cauzate de manifestarea fenomenelor meteo periculoase, au intervenit forţe ale Ministerului Afacerilor Interne (pompieri, poliţişti, jandarmi), ale Ministerului Apărării Naţionale precum şi personal specializat din cadrul Administraţiei Drumurilor.