Experţii internaţionali au început discuţiile referitoare la posibilitatea ridicării urgenţei de sănătate publică de interes internaţional asociată COVID-19, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) urmând să anunţe o decizie cel mai devreme astăzi, a transmis agenţia DPA care citează surse din cadrul OMS, potrivit Agerpres. Reuniunea online a comitetului de urgenţă privind reglementările în domeniul sanitar la nivel internaţional referitoare la COVID-19 s-a concentrat iniţial asupra celor mai recente date despre pandemie, discuţiile fiind urmate de dezbatere, potrivit unei purtătoare de cuvânt a OMS. După încheierea discuţiilor , Comitetul îl informează pe directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, care ar trebui să ia o decizie independentă în favoarea sau împotriva ridicării stării de urgenţă actuale.
La începutul săptămânii trecute, directorul OMS şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la creşterea în continuare a ratelor de deces raportate săptămânal asociate COVID-19.
De la începutul lunii decembrie, peste 170.000 de persoane din întreaga lume au murit după ce s-au infectat cu coronavirus, potrivit datelor OMS. Sunt disponibile, însă, numeroase instrumente eficiente împotriva virusului, inclusiv vaccinuri, medicamente, măşti sau măsuri de distanţare socială, potrivit OMS. Starea de urgenţă reprezintă cel mai înalt nivel de alertă pe care îl poate declara OMS. Măsura este luată în cazul ameninţărilor, astfel încât guvernele şi publicul să fie alertat şi să poate face pregătiri. Nici declararea stării de urgenţă, nici ridicarea acesteia – oficial Urgenţă de Sănătate Publică la Nivel Internaţional (PHEIC) – nu are consecinţe imediate. Fiecare ţară decide modul în care este gestionată criza la nivel naţional.