N.D.

Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova a anunțat că lansează, la Ploiești, o nouă ediție- a doua- a Concursului național de scurte povestiri cu temă istorică intitulat „Vreau să povestesc”. Competiția se adresează elevilor din clasele I-XII și are ca scop stimularea interesului pentru istorie, precum și dezvoltarea creativității și imaginației tinerei generații. Cei interesați vor putea să transmită creațiile lor în perioada 1 octombrie – 1 Decembrie 2022 la adresa: vreausapovestesc@yahoo.com, concursul având ca obiectiv scrierea unor scurte povestiri având ca inspirație personalitățile și momentele istorice ce au marcat istoria României. ”Participanții se pot înscrie în competiție cu o singură povestire, creație originală, alături de datele de identificare (nume, prenume, clasă, școală/liceu), precum și numele, prenumele și numărul de telefon al unui părinte sau tutore legal. Menționăm că nu sunt acceptate biografii de personalități, cronologii și povești inspirate din texte publicate. Textele, de maximum 3 pagini, vor fi în limba română, editate în WORD, cu diacritice, font Times New Roman, corp 12, spaţiul între rânduri va fi de 1,5. Criteriile de jurizare vor fi următoarele: respectarea temei, creativitate, originalitatea creaţiei, exprimarea coerentă, respectarea tehnicilor de tehnoredactare. Participanții își asumă răspunderea pentru textele și ideile prezentate în povestirile înscrise în cadrul concursului, în concordanță cu legile privind drepturile de autor și de proprietate intelectuală. Părintele sau tutorele legal al participantului își dă consimțământul, prin trimiterea mailului de înscriere, ca numele și vârsta participantului, precum și povestirea cu care a participat la concurs să fie făcute publice pe canalele de social-media ale organizatorului, în condițiile Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, pe data de 19.12.2022, când vor fi anunțați și cei 18 câștigători ai concursului. Prin înscrierea la concurs şi acceptarea termenilor și condițiilor, părinții sau tutorii legali ai câştigătorilor își exprimă acordul ca numele și vârsta lor, precum și materialele foto cu câștigătorii și cu lucrările acestora să fie făcute publice în scopuri de promovare ”, au precizat reprezentanții Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, în calitate de organizatori. La acest concurs vor fi acordate 18 premii, care vor consta în cărți și suveniruri, precum și posibilitatea unei vizite gratuite la secțiile Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova.