Nicoleta Dumitrescu
Deși este prima sărbătoare ”liberă de covid”, după doi ani în care, din cauza pandemiei, s-a recurs inclusiv la măsura ca lumina de Înviere să fie dusă, chiar de către preoți, în fața caselor credincioșilor, pentru că bisericile erau închise și era limitată deplasarea persoanelor, întrucât era perioada de stare de urgență, Paștele din acest an parcă tot nu vine așa cum cu toții speram.
Teama, deznădejdea, incertitudinea tot mai plutesc în aer, apăsătoare toate și cu un plus de greutate și din cauza vremii care nici ea, parcă, nu mai are stare să se așeze precum îi dictează zilele din calendar, în continuare zilele friguroase reușind să se strecoare și să le acapareze, cu totul, pe cele de primăvară. La munte, cel puțin, în zonele mai înalte, încă este zăpadă și temperaturile sunt cu minus, strat nou de nea fiind depus inclusiv în zone în care vegetația abia aștepta să se transforme în verde crud și miros de pomi fructiferi înfloriți. Dincolo de natură, însă, vremurile de astăzi fac ca, după nenumăratele valuri ale pandemiei ce au durat doi ani, mult râvnita normalitate să nu vină precum se și aștepta. Pentru că, din păcate, realitatea a venit mult mai săracă decât se aștepta mai ales românul de rând. Inițial, a venit cu facturi mari la utilități, după care, ulterior, așa cum era și de așteptat, de altfel, cu creșteri și la alimente, cu aceiași bani putându-se cumpăra, acum, jumătate din ceea ce se achiziționa anul trecut. În fapt, în momentul de față, nu este nimic care să nu se fi scumpit, inflația cucerind toate domeniile, leul de anul trecut devenind, anul acesta, doi lei, ba chiar mai mult, chiar și zece, la raft sau la anumite produse ori servicii.
Da, e greu să fii optimist după doi ani de pandemie, când nimic nu poate să mai fie cum a fost, dar și când vezi că odată ce schimbi o sută de lei aproape că nici nu-ți vine să crezi pe ce a fost cheltuită. Degeaba se împăunează guvernanții că le pasă și că sunt sensibili la greutățile cu care se confruntă românii, anunțând lansarea ”Programului social”, pentru că acest lucru arată, practic, cât de mare este diferența între cei care au și cei care nu au.
Dincolo de toate, însă, în aceste vremuri, chiar și cei care nu au mai nimic tot se consideră un pic mai bogați decât alții, în mod special decât cei care au fost nevoiți să ia calea pribegiei, fugind din calea războiului. Or, văzând cum arată unele dintre orașele din Ucraina, după invazia rușilor, dar mai ales fețele triste ale mamelor și copiilor, refugiați din țara vecină, mulți dintre românii care știu ce înseamnă sărăcia cu siguranță că și-au spus, în gând, că se consideră bogați, pentru că se culcă liniștiți în patul lor, în țara lor, unde este pace.
În aceste condiții, după efectele negative în lanț ale pandemiei, după scumpirile care nu se mai opresc, plus tragedia din țara vecină, este de înțeles de ce în Sărbătorile Pascale din acest an pulsează și o latură a suferinței. Asta ca o confirmare, de altfel, că Săbătoarea Învierii este o Sărbătoare a Sufletului, a Comuniunii. Dar, când normalitatea a venit mult mai săracă decât speram, nu ne rămâne decât să credem că, poate, Sărbătorile Pascale din acest an vor lumina, în adevăratul sens al cuvântului, pe cei care hotărăsc în numele celor mulți. Atât în România, cât și dincolo de granițele ei!
