V. Stoica

Andreea Vizu, mama gemenilor de numai doi ani care au murit, în vara anului trecut, după ce au căzut de la etajul 10 al unui bloc de pe Bd. Republicii din Ploiești, va afla mâine dacă va fi decăzută din drepturile părintești în cazul celui de-al treilea copil al său, un băiețel de cinci ani. Acesta se afla alături de mama sa, într-o altă cameră a apartamentului, în timp ce gemenii au căzut și trupurile lor firave s-au zdrobit de trotuarul din fața blocului în care se mutaseră cu puțin timp înainte de tragedie.
Mâine se va decide dacă mama băiețelului de cinci ani rămas în grija rudelor – fratele gemenilor căzuți de la etajul 10 – va fi decăzută din drepturile părintești în ceea ce îl privește pe acest minor.
Deși dosarul a fost trimis în instanță la puțin timp după evenimentul care a șocat întreaga țară, judecarea cauzei a fost transferată de la Tribunalul Prahova la Judecătoria Ploiești și, ulterior, în luna noiembrie 2021, a fost dat un termen extrem de mare, „pentru continuitatea completului” astfel încât abia mâine – dacă va avea loc o pronunțare în acest caz – se va cunoaște decizia primei instanțe.
Într-un comunicat dat publicității în luna august, reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești precizau: „La data de 18.08.2021 s-a dispus continuarea urmăririi penale față de mama minorilor decedați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, aceasta fiind audiată în calitate de suspectă în cauză.
Din probele administrate în cauză până în prezent a rezultat că, la data de 11.08.2021, minorii în vârstă de doi ani, fiind lăsați nesupravegheați de către mama lor, s-au urcat pe un corp de mobilier din apropierea ferestrei dormitorului și s-au precipitat de la etajul 10 al imobilului unde locuiau, rezultând decesul acestora.
Măsurile dispuse în cauză reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, și nu înfrâng în nici un fel principiul prezumției de nevinovăție de care beneficiază persoanele supuse cercetărilor”.
Tragedia care s-a petrecut în seara de 11 august, pe Bulevardul Republicii din Ploiești, a stârnit un val de reacții negative din partea majorității internauților la adresa femeii care se afla în altă cameră și era live pe Facebook, alături de cel de-al treilea copil al său, băiețelul pentru care se cere acum decăderea din drepturi a mamei, în timp ce micuții gemeni de numai doi ani zăceau pe trotuarul din fața blocului.
Ulterior, în săptămânile care au urmat, atât mama micuților morți, cât și prietena ei, care se afla, de asemenea, în apartament în momentul producerii nenorocirii, au fost invitate și au participat la nenumărate emisiuni de televiziune, în care și-au povestit variantele referitoare la seara fatidică.