N.D.

Subiect al numeroaselor promisiuni electorale în ultimii ani, Cartierul Mitică Apostol din Ploiești revine și în atenția noii conduceri a administrației locale. Astfel, marți, primarul Andrei Volosevici s-a întâlnit, la sediul municipalității ploieștene, cu reprezentanții Asociației cartierului Mitică Apostol și cu cei ai operatorilor de servicii publice, respectiv apă, canal, gaze și drumuri, pentru a stabili pașii concreți ce vor fi parcurşi în vederea modernizării cartierului respectiv. În cadrul întrevederii, s-a pus în discuție situația sistemului de canalizare, care nu a fost recepționat în totalitate de către municipalitatea ploieșteană din cauza lucrărilor defectuos realizate, în acest ultim caz fiind luată hotărârea ca reparațiile să fie suportate de executantul acestor lucrări – S.C. ALPENSIDE S.R.L. Având în vedere faptul că în acest cartier situația lucrărilor este mult mai complexă, după remedierea lucrărilor sistemului de canalizare s-a decis realizarea și a unei mini stații de epurare pe canalul din zonă, în acest sens fiind deja transmisă o cerere către Apele Române. Din punctul de vedere al situației rețelei de apă, s-au luat în discuție refacerea rețelei existente și extinderea acesteia în tot cartierul, pe lungimea de 18,5 km rețea. De asemenea, se dorește și extinderea rețelei de gaze în tot cartierul, precum și realizarea branșamentelor individuale, la finalul acestor lucrări de investiții urmând să se deruleze și acțiunea de asfaltare a întregului cartier. În acest context, primarul Andrei Volosevici a solicitat reprezentanților firmelor prezenți la întâlnirea menționată să prezinte, în cel mai scurt timp, o estimare a costurilor și termenele de execuție pentru a putea fi incluse o parte din aceste lucrări în bugetul Ploieștiului, ce urmează să fie aprobat. În legătură cu discuțiile pe tema lucrărilor din Cartierul Mitică Apostol, edilul a ținut să precizeze: ”Practic, începem un amplu proiect de modernizare pe care îl vom face umăr la umăr cu locuitorii cartierului Mitică Apostol. Vom realiza, treptat, toată infrastructura acestui cartier și vom asigura, astfel, creșterea calității vieții pentru cetățenii din această zonă a Ploieștiului. Mă voi implica direct în derularea tuturor lucrărilor din cartierul Mitică Apostol deoarece cetățeanul este cel mai important partener al meu”.