2antoniaLuiza Rădulescu Pintilie

 

* ,,Ca pianistă de performanță, s-a remarcat drept un vârf al generației sale. (…) Este o tânără artistă cu potențial prețios, cu voință și putere de muncă asiduă și ordonată. În plus, posedă acea atât de importantă dorință de perfecționare, de autodepășire, de diversificare a caracterelor muzicale. A acumulat experiență și un palmares deja important în competiții, concerte cu orchestra și recitaluri” (Pianistul  şi profesorul Viniciu Moroianu, în caracterizarea făcută Antoniei Tudose pentru obţinerea unei importante burse).

 *,,(…) Este o fire ambițioasă, tenace, dorind în permanență să se perfecționeze(…)deși de structură mignonă, are o extraordinară agilitate și un simț al claviatuii care-i permit o extraordinară abilitate pe repertorii atipice, pentru o mână atât de mică (…) scena și publicul îi hrănesc energia și forța interioară, creând un magnetism aparte.”(Reputatul pianist român Daniel Goiți).

Când un  pianist  apare pe scenă şi muzica lui atinge sufletele celor din public – aşa cum  a reuşit nu o dată, în ţară şi  în străinătate, tânăra pianistă Ana Antonia Tudose – niciun spectator nu se gândeşte câte ore de studiu, cât sacrificiu, câtă dorinţă de autoperfecţionare, câtă susţinere morală şi materială a familiei, câtă dăruire a profesorilor care i-au şlefuit devenirea  se ascund în fiecare apăsare de clapă. Fiindcă arta celui aflat pe scenă este legată nu numai de simpla interpretare a partiturii – deşi nici aceasta nu e simplă! -, ci şi – dacă nu cumva chiar mai ales – de forţa de a  face ca tu, cel aşezat în scaun, să ai impresia că totul e atât de uşor, că a fi  şi a străluci acolo, sub lumina reflectoarelor, e la îndemâna oricui. Şi nu e! Dimpotrivă…

Antonia Tudose  a trecut la şapte ani pragul Colegiului de Artă „Carmen Sylva” din Ploieşti, la 12 ani susţinea, în stagiunea 2013-2014 a Filarmonicii”Paul Constantinescu” din Ploiești,   primul său concert, interpretând Concertul nr. 8 KV 246 de W. A. Mozart, sub bagheta renumitului dirijor Ovidiu Bălan.  Doar un an mai târziu câștiga primul său premiu internațional în afara granițelor țării, respectiv  Premiul I la Concours Musicale de France, la categoria  Artistique Superieur, alăturându-i apoi recunoaşteri importante  la  Concursul Internaţional Mozart-ediția 2016, Roma-Italia şi  Concursul internaţional PianoTalents – ediţia 2018, Milano- Italia. Este câștigătoare a peste 50 de premii naționale și internaționale, 6 Mari Trofee și de mai multe ori câștigătoarea premiului I la olimpiada națională de profil, an de an fiind laureată a olimpiadelor școlare, începând de la vârsta de 9 ani și până în prezent. În clasa a III-a visa deja să devină studentă a Universităţii Mozarteum din Salzburg şi tocmai a   ajuns în cea de-a doua etapă de admitere  ce o apropie de împlinirea visului său. Fiind deja admisă la una dintre prestigioasele instituţii muzicale din Europa şi din lume – Conservatorul Regal din Bruxelles. Premiile, titlurile şi recunoaşterilor obţinute în ţară şi pe importante scene din lume, recitalurile şi concertele susţinute în faţa publicului  de către Antonia Tudose până  azi, când a absolvit, ca şefă de promoţie, Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploieşti  şi a devenit studentă  la o celebră universitate europeană, la  clasa unui profesor de renume internaţional, sunt atât de multe şi de valoroase încât am avea nevoie de mult spaţiu   pentru a le enumera. Adăugăm doar că a urmat cursuri de masterclass cu pianistul american de origine spaniolă Josu de Solaun (câștigător al Concursului Enescu, secțiunea pian 2014), cu pianiștii români Viniciu Moroianu și Florian Mitrea, dar şi cu faimoșii pianiști Andrei Gavrilov  și Elisabeth Leonskaja, că în anul 2018 a început colaborarea cu renumitul pianist de origine italiana Pietro De Maria, urmând cursuri de masterclass în cadrul Scuola Musica Fiesole-Italia, precum și o colaborare permanentă cu pianistul și profesorul belgian Philippe Raskin. În fapt, sunt treptele pe care Antonia Tudose le-a urcat până a fi, aşa cum o defineşte pianistul şi profesorul Viniciu Moroianu , un „vârf al generaţiei sale, cu un potenţial preţios”. 3antonia

Şi cea care, cu  prea multă modestie, se autocaracterizează drept  „o persoană care cel mai bine ştie să se ridice şi să lupte, deşi uneori  prea emotivă şi perfecţionistă”. Cea  despre care aceia care-i ştiu cel mai bine fiecare bătaie de inimă  şi fiecare ardere  către ceea ce Antonia consideră a fi destinul său- cariera de pianist- şi au fost, clipă de clipă, acolo,  veghindu-i frumos  drumul către împlinirea acestui destin – părinţii săi- spun, la rându-le, într-un singur gând, şi cu aceeaşi la fel de mare modestie: „A fi părintele Antoniei este o binecuvântare și o dulce povară, în același timp. Pentru că trăiești cu teama că nu poți ţine pasul cu toată anvergura ei și nu o poți răsplăti niciodată îndeajuns pentru felul în care a ales să fie, să lupte, să ne împlinească”.

Cea pe care e de ajuns să o asculţi  o singură dată cântând la pian ca să înţelegi unicitatea execuţiei şi  pe cea a trăirii prin muzică şi  întru muzică,  exact acelea care  ating sufletele şi te fac să nu vezi cât exerciţiu, câtă  pasiune, câtă dorinţă, câtă dăruire, câte trepte  de urcat , câte dificultăţi de învins şi, câteodată, câte răutăţi de ignorat,  se ascund de fapt dincolo de  ceea ce te vrăjeşte pe tine, spectatorul, şi îţi pare a fi  atât de uşor.Fiind în fapt, artă adevărată şi un artist pe măsură.Cum are înscrise  toate acestea tânăra artistă Ana Antonia Tudose  în partitura sa sufletească, am încercat să descifrăm într-un interviu care, veţi vedea, vorbeşte nu numai despre ea, ci  şi despre generaţia de tineri artişti căreia îi aparţine şi drumul  său spre marile scene ale lumii:

– Nu ştiu pentru ce să te felicit mai întâi: pentru întreg parcursul tău de până acum, când eşti deja admisă la  Conservatorul Regal de la Bruxelles, pentru că ai absolvit  Colegiul de Artă „Carmen Sylva” din Ploieşti ca şefă de promoţie, pentru că ai obţinut media 9,50 de la Bacalaureat în condiţiile  nu numai cu totul speciale ale pandemiei, dar şi ale  unei generaţii care în ansamblul său a obţinut cele mai slabe rezultate din ultimii şase ani, plus că tu ai susţinut acest examen în paralel cu probe  artistice şi de cunoştinţe total diferite pentru continuarea studiilor în domeniul muzical, ori pentru că ai deja certificarea admiterii la una dintre prestigioasele instituţii de învăţământ europene şi din lume şi eşti aproape  de a fi admisă şi la Universitatea Mozarteum din Salzburg. Iar dacă, încălcând deja regulile interviului, întrebarea nu ar fi devenit  prea lungă, aş mai putea adăuga  temerii mele că nu am enumerat toate performanţele tale şi încă multe alte argumente. Pentru că, de fapt,  ceea ce eşti acum – absolventă de liceu devenită deja  studentă – are în cazul tău particularitatea de a dubla parcursul, exigenţele, performanţa, reuşita unui elev obişnuit  din perspectiva unei  tânăr artist cum eşti tu, şi încă unul de vârf,  după cum ai confirmat nu o dată la nivel naţional şi internaţional.

Introducerea fiind făcută, am să te întreb ce te bucură cel mai mult ajunsă fiind aici, într-un punct atât de înalt ?

– Vreau să vă spun de la început că acel punct înalt la care aș vrea eu să ajung este încă foarte departe, dar realizările din ultima vreme m-au ajutat să fac încă un pas spre atingerea lui. Evident că  mă bucură cel mai mult  faptul că am fost admisă la una dintre cele mai prestigioase instituţii muzicale din Europa- Conservatorul Regal din Bruxelles și, mai ales, la clasa unui mare profesor și muzician renumit, Aleksandr Madzar, invitat permanent în juriile marilor concursuri, alături de legende ale pianului, precum Martha Argherich.

De asemenea, întrucât m-am înscris și la Salzburg, la celebra Universitate Mozarteum, am trecut de prima etapă, eliminatorie și am fost admisă în etapa a doua de selecție, ce va avea loc în luna septembrie. Să fiu student la Mozarteum este un vis pe care îl am din clasa a treia.

– Pentru ce te consideri cel mai mult datoare profesorilor  tăi şi şcolii pe care ai absolvit-o ?

– Colegiul de Artă „Carmen Sylva” este locul unde, poate, mi-am petrecut cea mai mare parte din viața mea de până acum. Doamna învățătoare Florentina Filipescu, doamna profesor Anca Borcea și cîțiva dintre domnii profesori de la cultură generală de acolo mi-au îndrumat primii pași în viață și în cariera pe care am îmbraţișat-o pentru toată viața. Programul unei școli vocaționale, atunci când îl abordezi cu seriozitate și implicare, îți formează disciplina, exigența cu tine însuţi, iar  dorința de a evolua te face un om responsabil pentru că este atât de mult de muncă încât, dacă nu ești un om responsabil și organizat, nu poți face față.

– Păstrez întrebarea şi, reformulând-o, am să te întreb pentru ce te consideri cel mai mult datoare părinţilor tăi?

– Cel mai mult mă consider datoare părinţilor mei deoarece mi-au oferit tot ajutorul și susținerea morală și materială să merg mai departe. Fără ei nu aş fi reuşit decât o mică parte din ceea ce am realizat. Au crezut în mine, m-au încurajat pe un drum pe care mulţi părinţi îl consideră, poate, de neurmat, căci îşi doresc pentru copiii lor să urmeze Dreptul, Medicina sau Informatica, fără, poate, să ia în considerare mai ales vocaţia şi visul copilului.

În primul rând mama este cea care şi-a sacrificat mereu timpul, energia, în condiţiile în care are o profesie dintre cele mai dificile (n.n. – Părinţii Antoniei sunt doi cunoscuţi magistraţi, mama – Roxana Ana Tudose – fiind în prezent judecător la Înalta Curte de Casaţie și Justiție), pentru a mă însoţi prin toată lumea, pentru a mă ajuta, încuraja, inclusiv când, poate, uneori, a avut inima grea şi supărări. Este cel mai puternic şi motivant om pe care îl cunosc, reuşeşte să  dărâme şi munţii dacă trebuie. Şi m-a învăţat mereu că lumea asta nu e a oamenilor care nu cad niciodată, ci a celor care se ridică mereu.

– Dacă eu aş fi atât de pricepută încât  să-i pot face pe cititorii dialogului nostru să „audă” cuvintele, nu doar să le  parcurgă cu privirea, care crezi că ar fi partitura  muzicală  care se potriveşte stării definitorii pe care tu  o încerci în aceste zile?

– Cred că Sonata op. 57 Appassionata  de Beethoven pe care o şi studiez zilele astea pentru că partitura conţine multe momente tumultoase, încărcate de tensiune, aşa cum m-am simțit şi eu în această perioadă.

– Fiindcă te-ai referit la această perioadă, în care se află încă în plină desfăşurare examenele de admitere în ţară şi în străinătate şi cel mai mult se vorbeşte despre concursul de dosare, pe baza mediilor deja obţinute în liceu, la bacalaureat, a premiilor de la olimpiade, aş vrea să te rog să descrii puţin etapele pe care tu a trebuit să le parcurgi pentru a-ţi obţine locul la  o universitate europeană de prestigiu şi în clasa unui profesor de renume.

– La orice universitate cu un astfel de profil, accederea nu se poate face doar pe baza unui CV sau a notelor din liceu ori de la examenul de bacalaureat, întrucît acest lucru ar fi incompatibil cu profilul Muzică, de exemplu.

În toate cazurile este nevoie de susținerea unor probe specifice, precum recital instrumental, examen de teorie muzicală și examen de limbă străină. Fiecare dintre aceste examene reprezintă o treaptă de selecţie. Având în vedere specificul perioadei pe care o parcurgem,ca urmare a pandemiei şi regulilor de distanţare socială,  anul acesta recitalul de pian a trebuit să fie înregistrat și trimis pe o platforma video. Mie mi s-a părut că a fost mult mai dificil de abordat decât dacă aş fi cântat în faţa juriului, cum era până acum, lucru cu care sunt obişnuită, dat fiind aproape suta de recitaluri, concerte şi concursuri susținute până acum.

Înregistrările au trebuit să fie realizate dintr-o bucată, fără lipituri, repertoriu de 45 de minute, cu categorii de piese impuse, fără niciun fel de intervenţii pentru îmbunătăţire, filmarea din poziţia potrivită pentru a se vedea faţa, corpul şi mâinile concurentului. Eu am filmat peste 5 ore în continuu şi tot am fost nemulţumită, pentru că, la o variantă scoteam, de exemplu, forma mai bună a sonatei clasice, la alta una mai bună a studiilor de virtuozitate etc. În cazul în care cânţi în faţa juriului o singură dată, îţi asumi şi asta e – nu ai ce să mai faci. În plus, pe baza înregistrării, şi juriul devine de zeci de ori mai exigent, pentru că are posibilitatea de a îţi vedea toate greşelile, de a viziona înregistrarea de mai multe ori. În plus, nu le poţi vedea feţele ca să poti deduce dacă ai plăcut sau nu.

Dacă ai trecut de recital şi de proba de teorie, urmează interviul cu membrii juriului, în numar de 5-7, care îţi pun întrebări ca să testeze nivelul de cunoaştere a limbii engleze, motivaţia, cunoştinţele de cultură generală.

La Salzburg este nevoie şi de susținerea unui interviu în limba germană, dar şi de depunerea unui certificat de nivel lingvistic în această limbă.

-Ai decis, de asemenea, să–ţi  continui pregătirea şi într-un alt domeniu decât  cel muzical? De ce şi către ce anume vrei să te îndrepţi?

-Aş vrea să urmez o facultate de limbi străine, pentru că am ceva abilități, învăţ foarte repede şi am o bună pronunție, probabil pentru că m-a ajutat foarte mult studiul muzicii. De ce? Pentru că intenţionez ca la Bruxelles să învăţ limba olandeză (modulul de Pedagogie va fi şi în aceasta limbă) şi pentru că oricând e bună o a doua specializare, ca să nu ,,pui ouăle într-un singur coş,, cum zice mama.

-Dacă te-aş ruga să priveşti înapoi, pe drumul pe care l-ai parcurs deja,  care e momentul pe care ai vrea să-l retrăieşti ?

– Cred că momentul pe care aş vrea mereu să-l retrăiesc este Concertul nr. 1 de Chopin cu orchestra Filarmonicii din Sibiu. A fost un moment unic, în care am simţit mai mult decât oricând recunoaşterea şi aprecierea muncii mele pe deplin, prin reacţia dirijorului Alexandru Mija, a orchestrei şi a unui public cu totul deosebit, dar şi financiar.

– Dacă  te-aş ruga să priveşti şi în viitor, care este primul moment pe care ai vrea să îl trăieşti ?

-Prima lecţie de pian cu noul meu profesor.

-Cum ai caracteriza generaţia căreia îi aparţii?

-Cred că este o generaţie destul de ambiţioasă, pentru că a supravieţuit acestei încercări (n.n. – cea impusă, în premieră, de pandemie, unei generaţii din întreaga, care a finalizat anul şcolar, a absolvit şi a susţinut examene importante în condiţii cu totul speciale ), o generaţie prea puţin ajutată de factorii de decizie, dar învingătoare.

-Pe tine cum te-ai autocaracteriza?

-Ca o persoană care cel mai bine ştie să se ridice şi să lupte, deşi uneori prea emotivă şi perfecţionistă.

-Dacă ai avea în faţă o fetiţă care visează să ajungă pianistă, ce ai  vrea să îi spui ?

-Să-şi urmeze visul şi să nu accepte etichete, să ştie că răutatea şi nedreptatea sunt parte din viaţă, dar nu atât de importante încât să te facă să renunţi.

* * *

Nu avem niciun dubiu că, într-o zi, se vor auzi, în cea mai mare sală de concerte a lumii, aplauze meritate pentru  talentata pianistă Ana Antonia Tudose,  după ce tocmai a încheiat de interpretat Sonata op. 57 Appassionata  de Beethoven. Până atunci, îi dorim să-şi urmeze visul şi să se ridice de fiecare dată,  către împlinirea lui, şi mai sus  în lumea  despre care a învăţat atât de bine înţeleapta lecţie primită de la mama sa că este nu a oamenilor care nu cad niciodată, ci a celor care se ridică mereu. Zbor înalt, Ana Antonia Tudose!