Violeta Stoica

Adina Florea, adjunct al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului General, a stârnit o adevărată furtună, ieri, după ce a mers la Consiliul Superior al Magistraturii cu mai multe dosare privind solicitarea de emitere a avizului în vederea arestării procurorilor “paraditori” de la Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, vizați fiind Lucian Onea, fostul șef al structurii, și Mircea Negulescu.
Astăzi, pe de altă parte, la Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii se află pe ordinea de zi propunerea de prelungire a delegării în funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti pentru Nicolae Marin, delegat de la nivel central pentru a ocupa această funcție de conducere în ceea ce a fost odată unitate de elită a DNA.

La sfârșitul anului trecut, Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție a preluat dosarul de cercetare penală întocmit împotriva procurorilor Lucian Onea și Mircea Negulescu, de la DNA Ploiești.
Ulterior preluării acestei cauze, a fost dată și informația oficială, într-un comunicat de presă: „În anul 2015, inculpaţii procurori Onea Lucian (procuror şef în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti) şi Negulescu Mircea (la data faptelor procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti) au determinat prin constrângere un martor (ameninţându-l în mod direct că o vor inculpa pe sora acestuia într-o cauză penală) să întocmească în fals o sesizare pe un alt nume şi tabele/liste cu alegători din Republica Moldova, documente din care să rezulte că alegătorii ar fi primit bani drept „mită electorală”. Documentele au fost expediate prin fax şi poştă din Chişinău la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Ploieşti. Deşi ştia că probele sunt ticluite în mod mincinos de martor, procurorul Onea Lucian a solicitat Tribunalului Prahova arestarea preventivă a unui inculpat pentru infracţiunea de coruperea alegătorilor, prezentând instanţei, drept probe, documentele ticluite”.
Pe de altă parte, însă, ieri Biroul de informare și relații publice al Parchetului General a venit cu precizări referitoare la extinderea cercetărilor în ceea ce-i privește pe cei doi foști procurori ai unității de elită de la Ploiești: “Procurorii din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție, prin ordonanța din 9.01.2019, au dispus extinderea urmăririi penale, efectuarea în continuare a urmăririi penale și punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpații: Negulescu Mircea, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, complicitate la represiune nedreaptă, inducerea în eroare a organelor judiciare, compromiterea intereselor justiției, trafic de influență, fals intelectual, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată; Onea Lucian Gabriel – pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual, uz de fals, divulgarea informațiilor secrete de stat, abuz în serviciu, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată.
De asemenea, în cauză s-a dispus extinderea urmăririi penale și efectuarea în continuare a urmăririi penale față de alți trei procurori și trei ofițeri de poliție judiciară. Faptele cercetate vizează modul în care cei doi inculpați și cei șase suspecți au efectuat acte de urmărire penală în dosare aflate în instrumentarea lor, existând suspiciunea constituirii unui grup infracțional organizat care ar fi acționat coordonat, în scopul comiterii infracțiunilor de cercetare abuzivă, represiune nedreaptă, influențarea declarațiilor, inducerea în eroare a organelor judiciare, fals intelectual și uz de fals”.

Achitările, mai răsunătoare decât zornăitul cătuşelor

În vremurile sale “de glorie”, aproape nu era zi în care “unitatea de elită” de la Ploiești a Direcției Naționale Anticorupție să nu apară cu deschiderea cercetărilor în dosare de răsunet în care “se paradeau destine”. Multe dintre acestea au rămas la stadiul de comunicat de presă privind începerea anchetelor, nefiind nici acum trimise în judecată. Altele – multe la număr – au ajuns în instanțele de judecată din Ploiești sau din București, dar achitările pe bandă rulantă pun sub semnul întrebării, dacă mai era nevoie, respectarea legii și, de ce nu, a deontologiei profesionale de către procurorii DNA Ploiești.

Septembrie 2017: Sebastian Ghiţă şi Iulian Bădescu

Judecătorii Instanței Supreme au dat și în septembrie 2017 o grea lovitură “unității de elită” a Direcției Naționale Anticorupție, pronunțând achitarea fostului deputat de Prahova Sebastian Ghiță, dar și a fostului primar al municipiului Ploiești, Iulian Bădescu. Decizia dată de magistrați, în toamna lui 2017, a vizat dosarul în care Sebastian Ghiță și Iulian Bădescu fuseseră învinuiți de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești de dare, respectiv luare de mită pentru finanțarea echipei de baschet Asesoft.
Judecătorii au decis și ridicarea sechestrului asigurător dispus în cauză asupra bunurilor mobile și imobile ale celor doi, cheltuielile din faza de urmărire penală și din faza de judecată, de 20.000 de lei, fiind suportate de către stat.

Decembrie 2017 – Oprea Vlad

La finalul anului 2017, magistrații Curții de Apel Ploiești l-au achitat, în primă instanță, pe primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, într-un dosar care a fost instrumentat de Mircea “Portocală” Negulescu.
Judecătorii ploieșteni s-au pronunțat pe 20 decembrie 2017 în favoarea lui Vlad Oprea, dar și a fostului secretar al Primăriei Sinaia, Beatrice Rădulescu, trimiși în judecată în luna mai 2016 alături de un magistrat de la Judecătoria Sinaia, singurul inculpat condamnat în dosarul respectiv la instanța de fond.
Vlad Oprea a fost achitat pentru abuz în serviciu și a fost dispusă și ridicarea măsurii sechestrului asigurător aplicat asupra imobilelor acestuia. Achitată a fost și Beatrice Rădulescu, fost secretar al Primăriei Sinaia, trimisă în judecată de DNA Ploiești pentru complicitate la abuz în serviciu.
În cazul celei de-a treia persoane trimise în fața instanței în același dosar, Ruxandra Popescu, magistrat la Judecătoria Sinaia la data respectivă, Curtea de Apel Ploiești a pronunțat o sentință cu suspendarea executării pedepsei, după ce s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute de procurorii DNA Ploiești în sarcina acesteia.

Martie 2018 – judecătorul Ştefan Fieraru

La începutul lunii martie 2018, un judecător de la Curtea de Apel Ploiești a fost achitat după ce fusese acuzat de procurorii “unității de elită” a DNA – în decembrie 2015 – că ar fi pretins și primit inclusiv… o raclă de la o persoană (denunțătorul în această cauză), faptă care s-ar fi produs în anul… 2008!
Magistrații de la Curtea de Apel Ploiești, instanța de fond care a judecat acest dosar, l-au achitat pe fostul judecător Ștefan Fieraru, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, de care fusese acuzat de procurorii anticorupție de la Ploiești, dispunând și ridicarea sechestrului asigurător care fusese instituit de procurori în această cauză.

Martie 2018 – restituire dosar Cosma

La sfârșitul lui martie 2018, magistrații Completului de cinci judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis trimiterea spre rejudecare la instanța de fond a dosarului în care Mircea Cosma și Vlad Cosma au fost acuzați de către Direcția Națională Anticorupție –
Serviciul Teritorial Ploiești de abuz în serviciu și luare de mită. La instanța de fond, tot de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Mircea Cosma fusese condamnat la 8 ani de închisoare, iar fostul deputat Vlad Cosma – la 5 ani de închisoare. În acelaşi dosar, Răzvan Alexe a fost condamnat la 2 ani şi 6 luni de închisoare cu executare, iar fostul director al Direcţiei Patrimoniu din cadrul Consiliului Județean Prahova Daniel Alixandrescu – la 6 ani de închisoare.

Iunie 2018 – dosarul procurorilor

În iunie 2018, toți cei trimiși în judecată, la finalul anului 2016, într-un dosar instrumentat de Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești, respectiv Sebastian Ghiță – om de afaceri și fost deputat de Prahova, Liviu Tudose – fost procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Viorel Dosaru – fost șef al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, Aurelian Mihăilă – fost procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Constantin Ispas – fost ofițer de poliție și fost șef al DGA Ploiești, au fost achitați, în iunie 2018, de către magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție, judecătorii Instanței Supreme luând această decizie pentru că faptele nu au existat sau nu sunt prevăzute de legea penală.