Ieri au fost externaţi din spital copiii care au fost salvaţi din peştera inundată din Thailanda. Cei 13 membri ai echipei de fotbal au povestit, în cadrul unei conferinţe de presă, experienţa prin care au trecut în zilele cât au stat pe întuneric, timp de două săptămâni. Reprezentanţii Forţelor Navale din Thailanda, Thai Navy Seals, au publicat un nou videoclip care prezintă operaţiunea de evacuare din peşteră de pe parcursul celor trei zile. Copiii, cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani, şi antrenorul lor în vârstă de 25 de ani au fost declaraţi dispăruţi în data de 23 iunie. După ce aceştia au intrat în subteran, ploaia torenţială a cauzat inundarea peşterii. Mai mulţi participanţi la operaţiunea dramatică de salvare au declarat că băieţii au fost puternic sedaţi pentru a se evita anxietatea în timp ce treceau prin trecătorile inundate întunecate şi înguste. Fiecare băiat a fost legat de unul dintre cei doi scafandri salvatori care au avut sarcina de a-i scoate la suprafaţă, în zonele inundate din peşteră, iar pe porţiunile uscate din subteran au fost purtaţi pe targă.