Legenda fotbalului brazilian Edson Arantes do Nascimento, cunoscut mai bine sub numele de Pele, şi-a anulat călătoria în Rusia, pe care urma să o efectueze duminică, pentru a susţine o conferinţă la cea mai importantă universitate din această ţară, punând sub semnul întrebării prezenţa sa la partida de deschidere a Cupei Mondiale 2018, informează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
„Pele nu va veni (la universitate), pentru că se simte rău. Are probleme la picioare. Până marţi se va decide dacă va asista, în final, la deschiderea Cupei Mondiale”, a declarat purtătorul său de cuvânt, citat de presa braziliană.
În vârstă de 77 ani, Pele a cucerit de trei ori în cariera sa titlul de campion al lumii cu Selecao. Brazilianul, care se bucură de admiraţia preşedintelui rus Vladimir Putin, este unul dintre invitaţii principali la ceremonia care va avea loc joi, 14 iunie, pe stadionul Lujniki din Moscova, înaintea meciului de deschidere dintre Rusia şi Arabia Saudită.
În ultimii ani, fostul decar al naţionalei Braziliei a fost supus mai multor operaţii la coloana vertebrală, femur şi menisc, care l-au obligat să-şi reducă apariţiile publice.