Autorităţile americane au decis miercuri înlăturarea drapelului Rusiei de pe clădirea consulatului general din San Francisco şi a misiunii comerciale de la Washington, iar ambasadorul rus în Statele Unite consideră acţiunea ilegală şi a înaintat o scrisoare de protest, relatează site-ul Tass, preluat de Mediafax. Un oficial din cadrul Departamentului de Stat al SUA a precizat că înlăturarea drapelurilor Rusiei din consulatul general din San Francisco a fost făcută cu respectarea simbolurilor naţionale ruse. „Drapelurile de la fostele proprietăţi consulare ruse din San Francisco au fost coborâte în mod respectuos şi sunt depozitate în siguranţă în fiecare clădire. Departamentul de Stat este responsabil pentru siguranţa acestor clădiri şi le menţine într-o stare corespunzătoare”, a spus oficialul american. Ulterior, ambasada Rusiei în SUA a confirmat adoptarea unei măsuri similare şi în cazul misiunii comerciale a Rusiei de la Washington. Ambasadorul rus în Statele Unite, Anatoli Antonov, consideră acţiunea ilegală şi a înaintat o scrisoare de protest către autorităţile americane. „Un protest vehement a fost adresat părţii americane după înlăturarea drapelurilor ruseşti din clădirile noastre diplomatice din San Francisco şi Washington. Anterior, aceste clădiri au fost confiscate de autorităţile americane prin încălcarea normelor dreptului internaţional, a acordurilor bilaterale şi a legilor americane. Confiscarea sistematică a proprietăţilor noastre diplomatice din Statele Unite, alături de acţiuni insultătoare, trebuie să înceteze imediat. Şi să nu se mai repete în viitor”, a transmis Antonov. Diplomatul rus consideră că măsurile neprietenoase luate de autorităţile americane contravin asigurărilor anterioare potrivit cărora Washingtonul doreşte normalizarea relaţiilor cu Moscova. „Considerăm că este vorba despre paşi foarte neprietenoşi, care contravin asigurărilor oficiale ale Washingtonului că doreşte să normalizeze relaţiile bilaterale. Astfel de măsuri împiedică dialogul ruso-american. Întreaga responsabilitate pentru încălcarea normelor privind relaţiile interstatale revine doar Washingtonului. Suntem membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU şi avem o responsabilitate specială privind pacea şi securitatea internaţională. Vreau în continuare să cred că Washingtonul se va răzgândi, va trage concluziile corecte, iar relaţiile bilaterale se vor normaliza în cele din urmă”, a mai spus Anatoli Antonov. La 2 septembrie, autorităţile americane au închis misiunea comercială rusă din Washington şi filiala din New York. În plus, SUA au cerut închiderea consulatului general din San Francisco şi eliberarea locuinţei consulului general până la 1 octombrie. Administraţia Statelor Unite a precizat că aceste clădiri nu mai beneficiază de imunitate diplomatică. Cu toate acestea, ele sunt în continuare proprietatea statului rus, cu excepţia biroului misiunii comerciale din New York, care este închiriat de Moscova.