Peste 40 de producții cinematografice, cinci expoziții, un salon de carte, peste 40 de invitați din țară și din străinătate, un film documentar în avanpremieră, o secțiune de film și legende istorice pentru copii, Școala de Vară – toate acestea vor avea loc la cea de-a IX-a ediție a Festivalului de Film și Istorii Râșnov (FFIR), care se va desfășura în perioada 28 iulie –
6 august. Tema principală a FFIR 2017 este „Globalizarea Populismului”, au precizat într-o conferință de presă organizatorii festivalului. Coordonatorul evenimentului, Mihai Dragomir, a afirmat că la ediția din acest an sunt o serie de noutăți, începând chiar de la titlul manifestării, care a fost scurtat.”Ediția din acest an este, într-adevăr, nouă și pentru că am decis să redefinim conceptul inițial al festivalului, filmul istoric care s-a dezvoltat în cei opt ani. De ceva vreme nu mai este un simplu festival, suntem un produs cultural complex, în care avem și partea de muzică și dezbateri, și Școala de Vară, expoziții, carte și film. Ne-am tot gândit cum să schimbăm titlul și ne-am dat seama că, de fapt, Râșnovul nu este doar despre o istorie oficială, ci avem de-a face cu multe istorii, fiecare film produce o istorie, fiecare carte la fel, oamenii care vin la festival sunt purtătorii unor istorii, și atunci lucrurile au fost simple – Festivalul de Film și Istorii Râșnov, un titlu ușor de desfășurat pe care promitem să-l ținem în următorii 10 ani”, a spus Dragomir. Directorul Muzeului Județean de Istorie, Nicolae Pepene, care a lucrat la conceperea proiectului, a declarat că acest festival a fost pariul echipei de realizatori când a apărut Agenda Culturală a orașului Râșnov în anii 2008 și 2009. „FFIR a apărut datorită Cetății Râșnov și datorită luptei pe care comunitatea din Râșnov a dus-o pentru recuperarea cetății și pentru protejarea patrimoniului istoric. A fost pariul nostru când a apărut Agenda culturală a Râșnovului, în anii 2008 și 2009, să demonstrăm că un monument istoric poate să trăiască și prin activități culturale, nu numai prin activități comerciale. Faptul că am ajuns la ediția a IX-a și festivalul a crescut an de an demonstrează că Râșnovul merită, și a știut să prețuiască această Agendă culturală, dar, pe de altă parte, și oamenii au făcut echipă în jurul festivalului, au fost prețuiți și au fost lăsați să-și facă treaba”, a punctat Nicolae Pepene. Referindu-se la noutățile ediției 2017, Mihai Dragomir a spus că surpriza va fi prezentarea în avanpremieră a filmului documentar „Brașov 1987 — doi ani prea devreme”, produs de Muzeul Județean de Istorie Brașov și TVR, în regia lui Liviu Tofan, cea mai amplă documentare asupra momentului istoric din 15 noiembrie 1987 de la Brașov. O altă noutate a festivalului se referă la organizarea unui Salon de carte intitulat „Salonul de istorii scrise”, dar și a unei secțiuni de film și legende istorice pentru copii. Vizitatorii vor putea admira și cinci expoziții cu o tematică diversă: „Dada &Revoluția Bolșevică. Aniversarea a două revoluții culturale”, „Trei săptămâni în Anzi”, „Ion Rațiu. Un destin pentru România”, „Moștenirea Tratatelor de la Roma pentru Europa de astăzi”, „Marele Cutremur — un nou început”. Festivalul se desfășoară la Grădina Cetății Râșnov, Cinematograful „Amza Pellea”, Biserica Evanghelică și în Piața Unirii.