Nicoleta Dumitrescu

Un eveniment extrem de important a avut loc ieri, la Ploieşti, la sediul Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova, fiind consemnată, practic, dezvoltarea, pe plan judeţean, a relaţiilor de colaborare dintre investitorii britanici şi cei români. Concret, în prezenţa ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, Paul Brummell, a fost semnat Acordul de Colaborare între Camera de Comerţ şi Industrie Prahova şi Camera de Comerţ Româno-Britanică, de către preşedinţii acestora – Aurelian Gogulescu şi Charlie Crocker. La eveniment au participat atât membrii Colegiului de conducere al CCI Prahova, cât şi reprezentanţi ai administraţiei locale şi judeţene, oameni de afaceri români şi englezi. „Suntem gazda unei întâlniri foarte importante, în prezenţa ambasadorului Marii Britanii la Bucureşti. În opinia mea, astfel de întrevederi sunt extrem de benefice, având în vedere faptul că, fiind vorba despre Marea Britanie, acestea pot constitui oportunităţi în a identifica o serie de posibile răspunsuri la întrebări şi temeri legate de brexit. În acest context, prin semnarea acordului de colaborare, cu siguranţă că vom putea identifica aceste răspunsuri de care vorbeam, şi le vom putea găsi inclusiv prin organizarea de vizite reciproce, care să aibă drept scop atât dezvoltarea relaţiilor de colaborare, cât şi de a identifica împreună posibilitatea de a accede pe alte pieţe”, a declarat Aurelian Gogulescu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Prahova. Menţionând că oamenii de afaceri englezi ocupă locul cinci în topul investitorilor străini care şi-au dezvoltat afacerile în Prahova, prefectul judeţului, Mădălina Lupea, a ţinut să-i transmită ambasadorului Paul Brummell faptul că „Prahova este deschisă colaborării cu investitorii străini, inclusiv cu cei din Marea Britanie, având în vedere faptul că, pe teritoriul judeţului, sunt 12 parcuri industriale”. La rândul său, şi primarul Ploieştiului, Adrian Dobre, a ţinut să-i transmită diplomatului englez că „Primăria Ploieşti şi-a propus să aibă o mai mare deschidere către mediul de afaceri. Împreună cu universitatea ploieşteană şi cu oamenii de afaceri din municipiu vrem să punem bazele unui parteneriat, astfel încât Ploieştiul să aibă altă strategie în ceea ce priveşte mediul de afaceri”. Subliniind că este o adevărată plăcere revenirea la Ploieşti, după cea din anul 2015, ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în România, Paul Brummell, adresându-se celor prezenţi în limba română, s-a dovedit a fi un bun cunoscător al punctelor forte ale judeţului Prahova, în discursul său amintind inclusiv de faptul că, în urmă cu 51 de ani, echipa Petrolul Ploieşti a câştigat, cu 3-1, meciul cu formaţia Liverpool. „Scopul semnării acestui memorandum este acela de a dezvolta legăturile dintre România şi Marea Britanie. Cât priveşte brexitul, chiar dacă Marea Britanie a hotărât să nu mai fie membră a Uniunii Europene, asta nu înseamnă că ieşim şi din Europa. Rămânem o ţară în Europa. Tocmai de aceea şi acordul semnat la Ploieşti certifică faptul că vrem să dezvoltăm parteneriatul cu România”. Totodată, răspunzând la unele întrebări din partea presei, inclusiv despre mesajul transmis românilor care lucrează sau studiază în Marea Britanie, acesta a ţinut să mai declare: „Mesajul meu este că românii sunt bine-veniţi în Marea Britanie. Cei care deja muncesc au făcut foarte multe lucruri bune, fie că a fost vorba despre cei din domeniul medical, fie în construcţii sau servicii financiare. Şi studenţii români care studiază la noi sunt foarte buni. Ei sunt, în continuare, bine-veniţi şi pot aplica pentru studii şi pentru anul de învăţământ 2018 -2019, în Anglia şi Ţara Galilor, exact în aceleaşi condiţii ca şi până acum, la aceleaşi costuri ca şi astazi. Ţin să menţionez însă că nu pot să prevăd, de pe acum, care va fi rezultatul negocierilor în ceea ce priveşte brexitul. Dar sunt foarte sigur ca România va fi în continuare un prieten bun al Marii Britanii şi dorim să dezvoltăm şi mai mult legăturile de colaborare, inclusiv în ceea ce priveşte forţa de muncă”. Legat de semnarea acordului de colaborare dintre cele două camere de comerţ, ambasadorul Marii Britanii a ţinut să precizeze: „Între Marea Britanie şi România, schimburile comerciale sunt în jur de 4 milioane de euro, în România fiind aproximativ 4.000 de firme cu capital britanic. Faptul că s-a semnat acum acest acord în Prahova este un semnal de recunoaştere că acest judeţ este foarte important în ceea ce priveşte legăturile comerciale între Marea Britanie şi România. Prahova reprezintă un exemplu bun al investiţiilor britanice, aşa cum este în industria vinului sau a textilelor. Putem însă ca să facem mai mult pe viitor, de exemplu în industria petrolului, care este o tradiţie în Prahova.”.