Petre Apostol

După prezenţa în Liga Mondială, cu reprezentativa Venezuelei, jucătorul celor de la Tricolorul LMV Ploieşti, Jose Manuel Carrasco Angulo (foto, nr. 9) face parte din lotul naţionalei ţării sale şi la Cupa Pan Americană, ajunsă la ediţia a XII-a, care se desfăşoară în aceste zile la Gatineau, în Canada.
Coordonatorul titular al ploieştenilor din sezonul trecut este chiar căpitanul Naţionalei din Venezuela. Reprezentativa sud-americană a făcut parte din Grupa B la competiţia din Canada, pierzând fără punct câştigat primele două partide disputate, cu selecţionata ţării gazdă, scor 1:3 (17:25, 27:25, 15:25, 22:25), respectiv cu Argentina, scor 0:3 (14:25, 18:25, 26:28).
Joi noapte (după ora României), Venezuela a disputat meciul decisiv pentru menţinerea în lupta pentru medalii, evoluând în compania formaţiei din Puerto Rico. La capătul unei partide de peste două ore, Carrasco şi co. nu au reuşit să obţină decât un punct din duelul respectiv, pierzând în tiebreak, scor 2:3 (19:25, 25:17, 17:25, 27:25, 14:16).
Jucătorul ploieştenilor a bifat cea mai bună evoluţie în cel de-al doilea meci, când s-a numărat printre liderii partidei.
Doar cu un punct obţinut, echipa din Venezuela a încheiat pe ultimul loc grupa, în urma Argentinei (care nu a pierdut niciun set) şi a selecţionatelor din Puerto Rico şi din Canada.
În cealaltă grupă, deţinătoarea trofeului, Cuba, a încheiat pe primul loc, neînvinsă, fiind urmată de Republica Dominicană, Statele Unite ale Americii, respectiv Mexic.
Astfel, Carrasco şi co. vor juca, astăzi, în primul meci din faza pentru locurile 5-8, cu învinsa din partida Puerto Rico – Statele Unite ale Americii.
Câştigătoarele grupelor sunt calificate direct în semifinale, unde vor întâlni echipele câştigătoare din meciurile dintre ocupantele poziţiilor 2 şi 3.
Selecţionata Venezuelei are în palmares o medalie de bronz la Cupa Pan Americană, obţinută în urmă cu două ediţii, în 2015, găzduită de Statele Unite ale Americii, în lotul echipei aflându-se şi atunci coordonatorul clubului Tricolorul LMV.