Corespondenţă din Franţa de la Florin Tănăsescu
Este destul de probabil ca istoricii francezi să fi omis continuarea cuvintelor lui Henric al IV-lea („Fiecare familie să aibă, în fiecare duminică, o găină pe masă”), acestea fiind: „Şi un pahar de vin în fiecare zi”.
De asemenea, este la fel de probabil ca, aidoma în urmă cu câteva decenii, atât la Bucov, cât şi la Valea Călugărească, să nu mai fie prea mulţi trandafiri.
Bordeaux este capitala mondială a vinului.Totodată, şi a secretomaniei, câtă vreme reţetele fiecărui podgorean de-aici, din sud-vestul Franţei, sunt bine ascunse. La vedere sunt, în schimb, trandafirii care străjuiesc rândurile kilometrice de viţă-de-vie. Iar explicaţia pentru prezenţa rozaceelor la fiecare capăt de rând este aceea că ei anunţa, primii, bolile de care pot fi afectate viile. Trandafirii sunt un fel de soldaţi de sacrificiu până la urmă.
„Nu mai sunt trandafiri la Bucov” este titlul unui reportaj semnat, în urmă cu zeci de ani, de Felix Aderca. Nu mai sunt nici la Urlaţi, la Valea Călugărească, la Ceptura, adăugăm noi.
La Bordeaux, via – şi odată cu ea, trandafirii – vin până în buza oraşului. Atât de pietros-nisipos este terenul. Lucru explicabil până la urmă, câtă vreme, la câteva zeci de kilometri de oraş se află cea mai înaltă dună de nisip din Europa (Duna Pilat, 110 metri înălţime). Posibil ca şi briza Oceanului Atlantic (în spatele nostru, în foto) să împingă, trandafirii şi viţa-de -vie, deopotrivă, spre oraş. Spre bucuria comersanţilor, nu puţini la număr, care te invită, politicos, să deguşti din producţia din urmă cu un an, doi, trei sau chiar 50 de ani! Respectul pentru vin este, însă, dincolo de partea pecuniară, în următoarea tradiţie bordeleză: la naşterea unui copil se cumpără o sticlă de vin, care va fi deschisă când acesta ajunge la 18 ani!
O altă formă de respect este şi modul în care îţi promovezi patrimoniul naţional; pe ruta Bordeaux-Archachon (port la Atlantic) nu puţine sunt sensurile giratorii în care este plantată şi întreţinută viţa-de-vie. Deci, miop să fii şi tot realizezi că aici este o superzonă viticolă. Abstinent să fii şi tot nu te lasă inima să nu deguşti un pic de vin!
Totul cu măsură, totul cu seriozitate, însă. „Meseria este brăţara de aur, dar gâtul este pâlnie de argint”, se zice pe la noi. „Aerul, strugurii şi vinurile de pe ţărmurile Garonului şi umorul gasconilor sunt excelente antidoturi împotriva melancoliei”, a spus-o, parcă mai elegant, Montesquieu…
Garonul este fluviul care traversează Bordeauxul. În urmă cu câteva secole, secătuiţi de atâta tras la galere, sclavilor li se dădea, pentru a prinde putere, câte-o cană cu vin. Azi, din vase de croazieră ultraluxoase coboară europeni care, probabil, şi din cauza vârstei înaintate, mai au un singur dor: să bea vin de Bordeaux de la mama lui, de-acasă.
Nu puţini sunt românii care pleacă la muncă, în Franţa, spre Bordeaux. Ruta, par avion Blue Air, este Otopeni – Beauvais. Iar de-acolo, cu autocarul, spre Bordeaux, via Paris.
Se întorc acasă atunci când au timp, dar mai ales, un ban pus de o parte. Şi cu o sticlă de vin de Bordeaux, „în mod obligatoriu”, cum ne spune unul dintre ei.
Nu mai sunt trandafiri la Bucov, nici la Ceptura, nici la Valea Călugăreasca şi nici în multe, foarte multe localităţi din ţară.
Şi nici locuri de muncă…
