N. Dumitrescu

Pentru prahovenii şi ploieştenii care folosesc mijloacele de transport  în comun din municipiu, săpămâna în curs va fi una, cu adevărat, a “Patimilor”, şi asta deoarece mâine dimineaţă, între orele 9,00-11,00, vor fi nevoiţi  să meargă pe jos sau cu taxiul! Motivul? Angajaţii societăţii Transport Călători Express vor fi în grevă de avertisment, în intervalul de timp menţionat circulaţia mijloacelor de transport în comun din Ploieşti urmând să fie complet oprită. Decizia – care este una “bătută în cuie” – a fost confirmată, ieri, şi de către liderul sindical al societăţii, care ne-a menţionat că deja s-au strâns semnături şi pentru declanşarea grevei generale, imediat după Paşti. De la începutul anului în curs, nu este pentru prima dată când  TCE lasă ploieştenii pe jos, prima experienţă de acest gen având loc pe data de 27 martie, când şoferii şi vatmanii au transformat greva japoneză într-una spontană, prin oprirea, preţ de mai multe ore, a circulaţiei autobuzelor, troleibuzelor şi a tramvaielor în tot municipiul. 

TCE

Situaţia critică în care se află, de multă vreme, societatea de transport în comun din Ploieşti – Transport Călători Express – i-a determinat pe angajaţi să recurgă la o nouă formă de protest. Mâine, între orele 9,00 – 11,00, transportul în comun din municipiu va fi oprit în totalitate. “Noi (n.n. – angajaţii TCE) am urmat paşii necesari pentru declanşarea acestor acţiuni. Am avut întâlnire cu patronatul societăţii, cu autorităţile locale, inclusiv cu cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Prahova. Dar, pentru că nu s-a rezolvat nimic, acţiunile noastre vor continua. Greva de avertisment de joi (n.n. – de mâine) este bătută în cuie. Transportul în comun din Ploieşti va fi întrerupt de dimineaţă, între orele 9,00 -11,00. Despre hotărârea noastră, că va fi grevă de avertisment pe data de 13 aprilie, am informat în scris patronatul societăţii, dar şi ITM Prahova”, ne-a declarat, ieri, liderul de sindicat al TCE, Ion Mişcă. Acesta ne-a mai precizat că decizia pentru acţiunea de mâine a fost luată în cadrul Adunării generale a salariaţilor societăţii, care s-a întrunit la începutul acestei săptămâni, respectiv luni. Întrebat dacă, până mâine dimineaţă, angajaţii TCE vor fi chemaţi la noi discuţii cu conducerea societăţii şi ai Primăriei Ploieşti, liderul sindical ne-a răspuns: ”Dacă vom fi chemaţi la discuţii, vom merge. Dar am tot avut discuţii, fără ca să se găsească vreo rezolvare a situaţiei în care se află societatea. De exemplu, acum se încearcă toate soluţiile şi compromisurile astfel încât mâine (n.n. – astăzi) să ne dea salariile. Cert este că noi ne pregătim şi pentru declanşarea, după Paşti, a grevei generale. Sunt strânse semnăturile necesare şi pentru acest demers”, ne-a mai precizat Ion Mişcă.
De menţionat că, de la începutul acestui an, nu este pentru prima dată când, în Ploieşti, este întreruptă circulaţia cu mijloacele de transport în comun. Pe 27 martie, gândită iniţial, de dimineaţă, ca o grevă japoneză, mişcarea de protest s-a transformat, peste zi, într-o adevărată grevă spontană, până la orele serii pe străzile din Ploieşti nefiind văzute circulând autobuzele, troleibuzele şi tramvaiele. Salariaţii Transport Călători Express sunt nemulțumiți de situația financiară a societății. Adunate în timp, nemulțumirile lor sunt, în principal, legate de drepturile salariale restante, dar mai ales de faptul că, până în momentul de faţă, reprezentanţii administraţiei locale nu au reuşit să rezolve problema mijloacelor de transport cu care sunt nevoiți să circule, aceştia invocând şi faptul că nu le mai sunt asigurate nici piese de schimb pentru maşini.
Iar la toată această situaţie s-a mai adăugat şi faptul că, nici în momentul de faţă, societatea nu are, pentru anul în curs, un buget de venituri şi cheltuieli aprobat, la ultima şedinţă a Consiliului Local Ploieşti proiectul fiind retras de pe ordinea de zi.
Ieri, despre situaţia TCE, respectiv despre o nouă întrerupere a circulaţiei mijloacelor de transport în comun din municipiu, am încercat să avem un punct de vedere şi din partea Primăriei Ploieşti, respectiv a primarului Adrian Dobre. Contactat telefonic, acesta nu a răspuns, dar imediat ce ne va fi transmis un punct de vedere îl vom face cunoscut.