V. Stoica

Un nou semn de întrebare apare în legătură cu rețeaua de gaze de pe Valea Slănicului: cum a fost posibil ca valoarea contractului semnat în februarie 2023 de Iulian Dumitrescu să crească, un an mai târziu, cu încă 25,4 milioane de lei?
Valoarea contractului încheiat de CJ Prahova cu Avi Prod Grup pentru rețeaua inteligentă de gaze de pe Valea Slănicului a crescut brusc, în perioada martie-aprilie 2024, potrivit datelor publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Valoarea inițială a contractului de proiectare și execuție, semnat pe 8 februarie 2023, rezultată după licitația organizată de Consiliul Județean Prahova condus de liberalul Iulian Dumitrescu, a fost de 146.960.000 de lei fără TVA. Un an mai târziu, pe 29 martie 2024, când, de principiu, țevile erau deja în pământ pe traseul localităților de pe Valea Slănicului, a fost publicat în SEAP primul anunț de actualizare a valorii contractului. Astfel, valoarea inițială, de 146.960.000 de lei fără TVA a crescut la 161.328.144,14 lei. Ulterior, la numai câteva zile distanță, pe 4 aprilie 2024, valoarea contractului a sărit de la 161.328.144,14 lei la 172.404.786,45 lei!
Per total, valoarea contractului semnat de Iulian Dumitrescu, în februarie 2023, cu firma AVI PROD GRUP a crescut ca-n poveste, cu 25,4 milioane de lei, respectiv 5 milioane de euro!
În data de 2 februarie 2023, Iulian Dumitrescu transmitea, într-un comunicat de presă al Consiliului Județean Prahova: ”Am promis și mă țin de cuvânt. În câteva luni, prahovenii de pe Valea Slănicului vor fi racordați la rețeaua de distribuție a gazelor naturale. Acest proiect va îmbunătăți calitatea vieții locuitorilor orașului Slănic, respectiv a celor opt comune din zonă și va aduce noi posibilități de dezvoltare economică pe Valea Slănicului. Mă bucur că, în calitate de președinte al Consiliului Județean Prahova, am reușit să mișc lucrurile pentru ca visul locuitorilor de pe Valea Slănicului privind accesul la gaze să se transforme în realitate”.

Pe 18 noiembrie 2023, același Dumitrescu spunea: ”Vom face în 4 luni ceea ce Transgaz nu poate face în 4 ani. CJ Prahova își asumă construcția racordului rețelei de gaze de pe Valea Slănicului la SNTGN” și că estimează ”că vom reuși să finalizăm, până în primăvară, și cei 22 de km de racord”. N-au făcut.

Poate că ar fi necesar ca instituțiile îndreptățite să efectueze cercetări atât asupra achiziției, cât și asupra creșterii semnificative a valorii contractului inițial, așa cum ar trebui să se efectueze și unele verificări în teren, în toate localitățile de pe Valea Slănicului unde s-a băgat țeava de gaze. Racordul la sistemul național de transport gaze naturale nu are nici măcar contract de proiectare și execuție. În plus, este nevoie de clarificări în legătură cu situația critică apărută la Slănic din cauza surpării terenului pe strada 23 August și cu discuțiile apărute în spațiul public privind posibilitatea ca șanțurile săpate pentru introducerea țevilor de gaze să fi avut o influență asupra apariției gropii imense din mijlocul arterei rutiere respective.