F. T.

Ieri, polițiștii de la Serviciul Rutier Prahova au organizat mai multe acțiuni pentru prevenirea și combaterea cazurilor de conducere sub influența alcoolului, a abaterilor săvârşite de pietoni, precum și pentru prevenirea și combaterea cazurilor de neacordare de prioritate.
Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 71 de sancțiuni contravenționale cele mai multe fiind acordate pietonilor, pentru traversări neregulamentare, dar și șoferilor – pentru depășirea vitezei, neutilizarea centurii de siguranță, consum de alcool. Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la 15.153 lei, iar ca măsuri complementare au fost reținute și patru permise de conducere.
Cu titlu exemplificativ, Poliția Prahova amintește următoarele cazuri: Ridicare de permise la Târgșoru Vechi și Comarnic, pentru conducere sub influența alcoolului; conducere a unui autovehicul fără permis, în Ploiești; conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu avea dreptul de a conduce autovehicule în România – tot în Ploiești.