Ana Maxim

În Prahova, cea mai mare indemnizație pentru creșterea copilului este de 16.000 de lei, norocoasa beneficiară fiind o mamă din Ploiești. Potrivit statisticilor Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Prahova, în tot județul, 165 de părinți primesc indemnizații de peste 3.400 de lei, în momentul de față, pe măsura câștigurilor salariale substanțiale ale acestora, din ultimii doi ani. De la 1 iulie a.c., a intrat în vigoare Legea nr. 66/2016, prin care a fost eliminat plafonul maxim al indemnizației pentru creșterea copiilor. Astfel, ajutorul oferit de stat părinților reprezintă 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din cei doi ani anteriori naşterii copilului, indiferent de nivelul veniturilor respective.

După modificările legislative în privința concediului și a indemnizației pentru creșterea copilului, intrate în vigoare de la 1 iulie a.c., cea mai mare indemnizație pentru creșterea copilului plătită în Prahova este de 16.000 de lei, conform datelor primite de la Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Prahova. Persoana care primește lunar această sumă de bani este o femeie cu domiciliul în Ploiești, informația privind domeniul în care lucrează fiind, însă, confidențială, ne-au precizat reprezentanții AJPIS Prahova. Conform bazelor de date ale acestei instituții, actualizate la 31 august a.c., în județul nostru, 568 de persoane beneficiază de indemnizație pentru creșterea copilului de peste 2.000 de lei, dintre acestea, 165 de persoane având o indemnizație mai mare de 3.400 de lei, având în vedere faptul că salariile lor sunt peste medie. Printre beneficiarii indemnizațiilor ce ajung la un nivel record, în județul nostru, se numără prahoveni cu profesii liberale și angajați în companii multinaționale. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor a fost modificată semnificativ de Legea nr. 66/2016, intrată în vigoare la 1 iulie. Aceasta a adus mai multe noutăți, menite să-i încurajeze pe părinți să stea mai mult acasă, alături de copii. Astfel, a fost eliminat plafonul maxim al indemnizației pentru creșterea copiilor, ceea ce înseamnă că ajutorul oferit de stat părinților reprezintă 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din cei doi ani anteriori naşterii copilului, oricât de mari ar fi veniturile respective. Pe de altă parte, indemnizația nu poate fi mai mică de 85% din salariul minim brut pe ţară. Tot de la
1 iulie a.c., legislația nu mai impune părintelui care rămâne acasă, cu copilul nou-născut, să fi realizat venituri într-o perioadă neîntreruptă de timp pentru a primi ajutorul de la stat pentru creșterea lui. Cele 12 luni în care părintele trebuie să realizeze venituri se calculează pe o perioadă de doi ani anteriori venirii pe lume a celui mic. De asemenea, potrivit noilor prevederi legale, părinții nu mai sunt obligați să opteze pentru o durată a concediului de un an sau doi ani. Concediul este de doi ani, iar părinţii pot alege să se întoarcă mai devreme la serviciu, în acest caz beneficiind de un stimulent de inserţie până la împlinirea de către copil a vârstei de 2 ani. Având în vedere toate aceste modificări, după 1 iulie 2016, mulți români au solicitat modificarea cuantumurilor indemnizațiilor, pentru că erau îndreptățiți să primească mai mulți bani. În Prahova, s-au înregistrat 237 de cereri în acest sens.În total, în județul nostru sunt înregistrați 5.234 de beneficiari de indemnizație pentru creșterea copilului, dintre care 4.743 sunt femei, iar 491 – bărbați. Totodată, 54 de familii prahovene primesc acest ajutor de la stat pentru creșterea copiilor gemeni și a tripleților. În luna august 2016, pentru toți beneficiarii de indemnizații din Prahova, statul a plătit 7.422.182 de lei.
În România, cea mai mare indemnizaţie pentru creşterea şi îngrijirea copilului este de 159.084 lei, beneficiar fiind un părinte din Sibiu, cu venituri lunare de 187.158 lei, realizat ca membru asociat sau persoană autorizată să desfăşoare o activitate independentă. Locul secund este ocupat de o mamă din Bucureşti, cu un venit de 110.786 lei şi indemnizaţie de 94.168 lei, din acelaşi tip de activitate, iar pe locul trei este un părinte din Constanţa, cu venituri de 87.874 lei și indemnizaţie lunară de 74.693 lei.