La Baza 99 Deveselu va fi certificată, astăzi, capacitatea operaţională a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore din România, ceea ce înseamnă că scutul antirachetă american devine oficial activ şi integrat în sistemul de apărare al NATO împotriva rachetelor balistice. Este vorba despre una dintre cele mai importante baze americane din Europa, concepută ca „sistem de apărare împotriva pericolelor din afara Europei”.
La Deveselu, acolo unde forţele americane deţin comanda încă din 2014, au fost finalizate toate lucrările şi toate componentele majore ale sistemului de apărare antirachetă. Inclusiv rachetele se află acolo şi au fost predate comandanţilor militari. Astfel, astăzi, va avea loc ceremonia oficială de certificare a capacităţii operaţionale a sistemului de apărare antirachetă Aegis Ashore (AAMDS) din România. Practic, baza de la Deveselu devine oficial activă şi integrată în sistemul NATO antirachetă. La acest eveniment vor participa Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, oficialităţi ale statului român, reprezentanţi ai Departamentului american al Apărării, ai Departamentului de Stat al SUA, ai Forţelor Navale ale SUA dislocate în Europa şi din cadrul NATO. Capabilitatea tehnică a bazei include un radar puternic, interceptori de rachete şi echipament de comunicaţii. Marina americană a preluat comanda bazei militare de la Deveselu în octombrie 2014. În ceea ce priveşte funcţionarea sistemului, la detectarea unei rachete ostile de către radarele fixe sau mobile, bazele sau navele militare lansează interceptorii tereştri care vor avea ca ţintă racheta inamică. Unul dintre obiectivele SUA este că timpul de la detectare şi până la impact să ajungă să fie cât mai mic în viitorul apropiat, dorindu-se distrugerea rachetelor ostile cât mai curând după ce acestea au decolat. Participarea României presupune amplasarea de interceptori tereştri şi a unui sistem radar destinat dirijării acestora. Sistemele radar destinate descoperirii tintelor vor fi găzduite de alte state. Cheltuielile pentru realizarea sistemului sunt suportate de către SUA, România punând la dispoziţie doar locaţia pentru interceptori. În ceea ce priveşte banii pe care îi vor da americanii, costurile legate de amplasarea sistemului antirachetă în fosta bază aeriană de la Deveselu (jud. Olt) se ridică la 400 de milioane de dolari, la care se adaugă 20 de milioane de dolari anual pentru funcţionarea sistemului, după cum a anunţat în 2011 un oficial american. Baza de la Deveselu va funcţiona sub autoritatea Comandamentului Forţelor Întrunite de la Napoli.