Invidie, viaţă socială şubredă, lipsă de concentrare? Pentru toate acestea ar putea fi vină Facebook, dacă dăm crezare unui studiu danez care arată că persoanele care au trăit o săptămână fără să utilizeze reţeaua socială au fost mai fericite decât celelalte, scrie AFP.
„Am ales Facebook deoarece este reţeaua socială cea mai folosită la toate vârstele”, a declarat Meik Wiking, directorul Institutului de cercetări asupra fericirii, care a realizat studiul asupra unui eşantion de 1.095 de danezi.
Aceste persoane au fost împărţite în două grupuri: jumătate au continuat să folosească Facebook, iar cealaltă s-a abţinut.
După o săptămână, persoanele care nu au utilizat Facebook s-au declarat mai mulţumite de viaţa lor. 88% dintre ele s-au declarat „fericite” faţă de 81% din celălalt grup, 84% au spus că îşi apreciază viaţa (faţă de 75%) şi doar 12% s-au declarat nemulţumite, faţă de 20% în rândul persoanelor conectate la reţeaua socială.
La sfârşitul experimentului, membrii grupului deconectat de la Facebook au afirmat că au avut o viaţă socială mai bogată şi mai puţine dificultăţi de concentrare.
„În loc să ne concentrăm pe ce avem nevoie, avem, din nefericire, tendinţa să ne concentrăm pe ceea ce au alţii”, spun autorii studiului. Mai multe sondaje arată că danezii ar fi unul dintre popoarele cele mai fericite din lume.