V.Stoica
Procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a managerului Spitalului Județean de Urgență Ploiești, medicul Alexandru Băloi, pentru că ar fi săvârșit, în formă continuată, infracțiunea de luare de mită.
Conform informațiilor date publicității de către reprezentanții DNA – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, managerul spitalului ploieștean ar fi primit în mod repetat de la un om de afaceri sume de bani reprezentând aproximativ 20% din valoarea facturilor emise de firma patronată de acesta din urmă, în baza unui contract de servicii încheiat cu unitatea spitalicească menționată. Procurorii spun că “inculpatul chiar a tergiversat efectuarea plăților respective pentru a-i determina pe reprezentanții firmei să-i remită comisionul convenit din valoarea facturilor”.
Anchetatorii afirmă că suma totală primită de Băloi s-ar ridica la 6.500 de lei, valoare care ar fi fost remisă în trei tranșe.
“În același context – arată procurorii anticorupție – la data de 26 august 2015, inculpatul Băloi Ion Alexandru a primit de la martorul denunțător suma de 3.000 de lei pentru a aproba efectuarea plății facturilor restante emise de societatea omului de afaceri și pentru a încheia cu acesta din urmă fie un act adițional la un contract de mentenanță deja existent, fie un nou contract de service pentru unele aparate medicale”.
Dosarul va intra pe rolul Tribunalului București, procurorii propunând menținerea măsurilor preventive și asiguratorii dispuse în cauză, având în vedere că s-a instituit sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile aparținând lui Alexandru Băloi.














