În ultimele 24 de ore, echipajele de intervenţie din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova au fost solicitate să intervină pentru gestionarea următoarelor evenimente:
06.07.2015, ora 06:22 – INCENDIU VEGETAȚIE USCATĂ
În localitatea Păulești – DN1, echipajele de pompieri au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu de vegetație uscată.
A ars vegetația uscată pe o suprafață de aproximativ 5 mp.
Cauza probabilă: jar sau scântei – fumatul în locuri nepermise sau în locuri neprotejate corespunzător.

06.07.2015, ora 11:43 – INCENDIU AUTOTURISM
În municipiul Ploiești, strada B.P.Hașdeu, echipajele de pompieri au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism.
Urmare a incendiului au ars componentele din cauciuc și plastic de la compartimentul motor și vopseaua de pe capota din față.
Cauza probabilă: scurtcircuit electric – cablu, conductor electric defect neizolat corespunzător, sau cu izolația deteriorată în urma unei acțiuni mecanice ori fizice.

06.07.2015, ora 13:53 – TRANSPORT PERSOANĂ
În municipiul Ploiești, strada B.P.Hașdeu, echipajele de pompieri au intervenit pentru a transporta o femeie supraponderală, în vârstă de 87 de ani, din apartamentul situat la etajul 2 până la ambulanța SAJ Prahova.

06.07.2015, ora 10:13 – INCENDIU ANEXĂ
În comuna Bărcănești, sat Pușcași, echipajele de pompieri au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o anexă.
Urmare a incendiului au ars materiale lemnoase și folie din plastic pe o suprafață de aproximativ 8 mp.
Incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza efectului termic, respectiv contacte electrice improvizate.

06.07.2015, ora 17:16 – DEBLOCARE UȘĂ CABINĂ
În localitatea Sinaia, strada Carol I, echipajele de pompieri au fost solicitate să intervină pentru a debloca ușa unei cabine telefonice. În cabină se afla un minor, în vârstă de 4 ani, care a fost scos de către echipajele de pompieri și predat în siguranță parinților.

Echipajele SMURD au intervenit în 32 cazuri de urgenţă medicală. În toate cazurile, paramedicii au acordat primul ajutor medical calificat, persoanele fiind monitorizate şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.