Sezonul regulat al campionatului eșalonului secund feminin s-a încheiat, de astăzi, emoțiile mutându-se la Iași.Asta pentru că urmează turneul de promovare, care va stabili cele două echipe care vor promova direct și cele două care vor merge la baraj.
Cele opt echipe calificate la acest turneu, care se va desfășura în ”Capitala Moldovei”, în perioada 10-12 mai, sunt CSM Slatina (loc 1 seria A), Activ Prahova Ploiești (loc 2 seria A), CSM Unirea Slobozia (loc 3 seria A), CSM Iași (loc 1 seria B), CSM Galați (loc 2 seria B), CSM Roman (loc 3 seria B), CSM Deva (loc 1 seria C) și U Cluj-Napoca (loc 2 seria C).
Sferturile de finală vor avea loc de astăzi, 10 mai, după următorul program: CSM Slatina – CSM Roman, Activ Prahova Ploiești – CSM Unirea Slobozia, CSM Iași – U Cluj-Napoca și CSM Galați – CSM Deva.
Dacă vor trece de Slobozia, mâine, fetele lui Dragoș Dobrescu vor juca ”cu promovarea pe masă”, cel mai probabil împotriva echipei gazdă.