V. Stoica
Jumătatea de nord a județului Prahova se află sub cod portocaliu de ninsoare și viscol, începând de aseară, atenționările meteorologilor fiind valabile și pentru astăzi.
Ninsorile vor fi abundente la munte, iar vântul va bate în rafale de peste 70-80 km/oră, viscolind și troienind zăpada, vizibilitatea scăzând sub 50 de metri. Sudul teritoriului județului Prahova se va afla, astăzi, sub cod galben de precipitații și de vânt puternic.
Și polițiștii atrag atenția conducătorilor de autovehicule să respecte cu strictețe regulile de circulație, să conducă prudent și să adapteze continuu viteza la particularitățile meteo, de drum și de trafic. Sfaturile oamenilor legii pentru șoferi sunt legate atât de evitarea conducerii autovehiculelor pe drumurile publice după ce, în prealabil, au consumat băuturi alcoolice, dar și de a se informa în legătură cu condițiile meteo înainte de a se urca la volan: să asigure funcționarea corespunzătoare a sistemelor de iluminare – semnalizare, cât și a celui de climatizare/dezaburire; să utilizeze corect luminile de întâlnire, chiar și pe timpul zilei, pe toate categoriile de drum; să adapteze permanent viteza de deplasare la condițiile de drum umed (acoperit cu gheață, polei, zăpadă); să echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă; să păstreze distanță mai mare faţă de autovehiculele care circulă în față, mai ales atunci când deplasarea se face pe un drum acoperit cu gheață, polei sau zăpadă.
CNADNR îi sfătuiește pe participanții la trafic să se informeze înainte de plecarea la drum asupra stării reţelei de drumuri naţionale la Dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă, la numerele de telefon 021/9360 sau 0800.80.9360.














