C.D.
Conform datelor centralizate ale Direcţiei de Sănătate Publică Prahova, anul acesta, la nivelul judeţului există un necesar de 110.000 de doze de vaccin antigripal, exact ca şi anul trecut.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, prima etapă a campaniei de vaccinare va începe în a doua jumătate a acestei luni, bugetul total alocat fiind de şapte milioane de lei, bani cu care s-ar putea achiziţiona până la trei milioane de doze de vaccin antigripal. Totodată, secretarul de stat, Dorel Săndesc, a mai precizat că Ministerul Sănătăţii a încheiat procedura de licitaţie pentru 500.000 de doze de vaccin, care vor fi direcţionate, în a doua parte a lunii noiembrie, către cabinetele medicilor de familie. ,,Am făcut un contract cadru multianual, astfel încât acum avem asigurată aprovizionarea cu până la trei milioane de doze şi flexibilitatea achiziţionării. Acum avem 500.000 de doze şi, dacă va fi o deschidere a populaţiei, vom putea suplimenta. Acest efort este făcut pentru a oferi gratuit aceste vaccinuri unor categorii de risc: copii de la şase luni la cinci ani, gravide şi persoane vârstnice, la care se adaugă personalul medical, expus prin natura profesiei. Prevenţia este importantă, iar vaccinarea este esenţială, alături de celelalte măsuri de igienă: spălatul pe mâini şi evitarea contactului cu zonele aglomerate, în perioadele de epidemie”, a menţionat Dorel Săndesc.
În momentul în care vor sosi dozele de vaccin, ca şi în anii precedenţi, imunizarea va fi gratuită pentru persoanele cu afecţiuni cronice (în special cele cu afecţiuni respiratorii, cardiovasculare şi metabolice), cu vârste cuprinse între 6 luni şi 64 de ani, pentru bătrânii de peste 65 de ani, indiferent dacă aceştia suferă sau nu de afecţiuni cronice, pentru femeile gravide, personalul medical şi cel din centrele de asistenţă socială, precum şi asistaţi social – bătrâni şi copii – din aceste centre, în conformitate cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. De asemenea, trebuie menţionat că de săptămâna viitoare va demara campania de imunizare gratuită antipoliomielitică a elevilor din clasele zero şi a doua, urmând ca între 2 şi 15 decembrie să se imunizeze elevii claselor a opta şi a noua împotriva difteriei şi a tetanosului, potrivit calendarului de vaccinări al Ministerului Sănătăţii. Dacă, din diverse motive, elevii claselor cuprinse în campania de vaccinare nu vor putea fi imunizaţi în perioadele de timp programate, aceştia vor fi recuperaţi ulterior, fie tot de către medicul şcolar, acolo unde există, fie de către medicul de familie. În cazul în care există reacţii adverse, acestea vor fi investigate şi raportate în conformitate cu metodologia de supraveghere.














