V.S.
Reprezentanţii autorităţilor judeţene şi conducerea Dalkia Termo Prahova au analizat, ieri, situaţia viitoarelor investiţii care se vor derula în vederea modernizării – inclusiv cu fonduri europene – a sistemului centralizat de energie termică din municipiul Ploieşti.
Printre subiectele abordate s-au aflat perspectiva funcţionării CET Brazi până în anul 2032 cu actualele grupuri de producere a energiei electrice şi termice; modernizarea circuitului primar de energie termică până în anul 2020 pe etape; modernizarea circuitului secundar de energie termică, etapa a II- a; reparaţia capitală a coşului de fum numărul 2 – construit în anul 1974; studiile elaborate în urma măsurătorilor efectuate prin termografiere şi vizualizare optică. În perioada următoare vor continua, de asemenea, lucrările de modernizare a punctelor termice din Ploieşti (în foto, cu albastru – PT noi, iar cu roşu – cele care vor fi modernizate).
Forma finală a acestor proiecte majore de modernizare a infrastructurii de furnizare a agentului termic din Ploieşti va fi prezentată în ultima săptămână a lunii septembrie, de către SC Dalkia Termo Prahova SRL şi Institutul de Studii şi Proiectări Energetice Bucureşti.
La analiza de ieri au participat preşedintele Consiliului Judeţean Prahova – Mircea Cosma, prefectul Rodica Paraschiv, reprezentanţi ai Direcţiei de Absorbţie Fonduri Europene din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, precum şi conducerea SC Dalkia Termo Prahova SRL.















