Cristina D.

Consumatorii, pentru a şti exact ce pun pe masă, trebuie să citească cu atenţie de fiecare dată etichetele produselor, şi mai cu seamă lista cu ingrediente, reaminteşte Asociația pentru Protecția Consumatorilor (APC) din România. Şi asta deoarece, de multe ori etichetele ,,sunt înşelătoare’’. Potrivit APC, pateul de ficat ”Moldova în bucate”, produs de SC Vascar SA, afișează în denumirea produsului faptul că acesta este un ”pate de gâscă cu ficat din belșug”. Totuşi, în momentul în care se citeşte lista ingredientelor, se poate observa că primul ingredient, în ordinea descrescătoare a cantității, deci cu ponderea cea mai mare în produs, este apa, urmat de ficatul de gâscă în proporție de 15%. ,,În condițiile în care ficatul de gâscă reprezintă numai 15%, restul produsului fiind compus din apă, slănină, ficat de porc, făină albă de grâu, sare, condimente și altele, considerăm că eticheta produsului este una care induce în eroare consumatorii, creând impresia că acest conținut de ficat de gâscă este unul mult mai mare’’, se arată într-un comunicat de presă al APC. Alte două pateuri, de data aceasta produse de SC Prefera Foods SA, prezintă o altă particularitate pe etichetă, care poate fi considerată de asemenea o practică comercială incorectă. Pe eticheta produselor ”Capricii și Delicii” pate cu ficat de rață și pate cu ficat de gâscă, în imediata apropiere a denumirii produsului, apare o pictogramă cu ,,45% ficat”. Din prezentare ar rezulta că este vorba de pate cu ficat de rață/gâscă cu 45% ficat. Însă, citindu-se eticheta, se poate observa că ambele produse au 40% ficat de pui și numai 5% ficat de rață/gâscă. ,,APC România consideră acest lucru drept o practică comercială incorectă, care poate induce consumatorii în eroare. Conform art. 6 din Legea 363/2007 privind combaterea practicilor comerciale incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii, cu modificările și completările ulterioare, «o practică comercială este considerată ca fiind înșelătoare dacă aceasta conține informații false sau, în orice situație, inclusiv prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar dacă informațiile sunt, în fapt, corecte în raport cu unul sau mai multe dintr-o serie de elemente»’’, se mai arată în documentul citat.
Având în vedere că etichetele celor trei produse sunt concepute într-un mod care poate însemna inducerea în eroare a consumatorilor, pe această cale, APC România solicită în mod public celor două companii producătoare modificarea etichetelor produselor, astfel încât consumatorii să poată face o alegere corectă, fără a fi influențați în mod fals să cumpere un produs pe care altfel nu l-ar fi achiziționat. Iniţiativa APC face parte dintr-o campanie naţională împotriva practicilor comerciale incorecte pe piaţa din România, demarată la data de
1 septembrie 2013.