Ieri, în jurul orei 15.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Ploiești, în timp ce executau serviciul de patrulare în zona Halelor Centrale din municipiul Ploieşti, au depistat, pe strada Vasile Milea, o tânără în vârstă de 19 ani, care purta în braţe un minor de 1 an şi 5 luni, apelând la mila trecătorilor, solicitând diverse sume de bani.
Aceasta a fost condusă la sediul Secţiei nr. 1 Ploiești, unde a afirmat că s-a deplasat de mai multe ori în zona Halelor Centrale, din municipiul Ploieşti, unde, profitând de prezenţa minorului, a apelat la mila trecătorilor, cu mâna întinsă şi prin viu grai, fiind sancţionată contravențional de mai multe ori în acest sens.
Pe numele tinerei a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de folosire a unui minor în scop de cerşetorie, faptă prev. şi ped. de art. 215 din Codul Penal.