Conform datelor centralizate ale Administraţiei Serviciilor Sociale Comunitare (ASSC) din Ploieşti, după expirarea, săptămâna trecută, a termenelor de depunere a dosarelor pentru acordarea ajutorului de încălzire, 20.319 cetăţeni au solicitat sprijin pentru a putea face faţă cheltuielilor din actualul sezon rece, mai mulţi decât în precedentul anotimp rece. Ca şi în anii trecuţi, cele mai multe cereri au fost formulate în vederea obţinerii ajutorului pentru încălzirea locuinţei cu energie termică, respectiv 13.700, alte 6.293 de solicitări fiind pentru acordarea ajutorului la încălzirea cu gaze, în timp ce pentru încălzirea cu lemne şi energie electrică s-au înregistrat mult mai puţine cereri, respectiv 259 şi 67 de solicitări.
De asemenea, trebuie precizat că, potrivit directorului ASSC Ploieşti, Dan Dinu, în măsura în care mai există persoane care se încadrează în reglementările legislaţiei în vigoare privind acordarea ajutoarelor de încălzire, acestea pot depune astfel de cereri şi după data de 20 noiembrie a.c., însă ajutorul va fi acordat începând cu luna decembrie 2013. De asemenea, dacă intervin schimbări în cazul beneficiarilor privitoare la venitul obţinut, de natură să modifice acordarea ajutorului de încălzire, aceştia trebuie să anunţe ASSC, în caz contrar neregulile urmând a fi depistate în urma anchetelor sociale, atrăgând după sine şi sancţiuni. E bine de ştiut că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, pe parcursul sezonului rece, la sesizarea terţilor sau la solicitarea autorităţilor, serviciul public de asistenţă socială va efectua anchete sociale pentru verificarea situaţiilor semnalate şi determinarea cazurilor de eroare şi fraudă. În situaţia în care familia sau persoana singură beneficiară de ajutor pentru încălzirea locuinţei refuză să furnizeze informaţiile şi documentele necesare pentru întocmirea anchetei sociale, ajutorul pentru încălzirea locuinţei nu se mai acordă. Iar în cazul celor care nu au declarat corect numărul membrilor de familie, veniturile ori bunurile deţinute, dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinţei încetează începând cu luna următoare, sumele plătite necuvenit cu acest titlu recuperându-se în condiţiile legii, prin dispoziţie a primarului, care constituie titlu executoriu. În plus, în cazul în care există astfel de situaţii, primarul are obligaţia să sesizeze organele de urmărire penală. Respectivele sume se recuperează de către serviciile de specialitate ale primăriei de la beneficiar în termen de maximum trei luni, se transferă apoi agenţiei teritoriale de finanţe publice şi constituie venituri la bugetul de stat. Reamintim că în sezoanele reci trecute s-a constatat că mii de ploieşteni au încasat ilegal ajutorul pentru încălzirea locuinţei.
C.D.