Cu siguranta, multi dintre cei care acum sunt adulti, isi doreau la vremea copilariei sa fie ba medici, ba profesori, avocati ori in alte posturi care se considerau a fi de baza intr-o societate. In ce masura, insa, aceste dorinte ale copilariei s-au indeplinit, doar fiecare stie cu adevarat.
Cu siguranta, insa, nimeni nu si-a dorit in perioada sotronului ori a pititului pe dupa blocuri ca, atunci cand va fi mare, sa fie angajat la Hidroelectrica! Pacat! Daca si-ar fi pus asta in gand, cei carora acest vis li s-ar fi indeplinit oameni ajungeau, la propriu!
La sfarsitul saptamanii trecute, au fost publicate cauzele care au dus la intrarea in insolventa a celebrei companii de stat Hidroelectrica – societate considerata a fi cel mai mare producator de energie din Romania. Conform verificarilor facute, principala cauza o constituie remuneratia acelora care s-au numarat printre fericitii angajati ai acestei societati. Iata acum despre ce a fost vorba pentru fiecare dintre ei: 30 de milioane de lei vechi– prima de vacanta; 21 de milioane de lei vechi– deplasari ale personalului la si de la serviciu, inclusiv pentru deplasari in interes personal cu familia; 13 milioane de lei vechi – diurne pentru delegatii; 18 milioane de lei vechi – prime de fidelitate si prime jubiliare; 31 de milioane de lei vechi– prime pentru vechime in munca; un sofer a avut drept salariu brut in luna iunie a.c. – 9.900 de lei, iar salariul mediu brut pe angajat a fost de 1.643 de euro! Si-ar mai fi ceva de precizat: ponderea salariului de baza pentru timpul efectiv lucrat a fost calculata la 41% din totalul veniturilor pe salariat, diferenta de 59% fiind reprezentata de sporuri si indemnizatii!
Conform raportului, Hidroelectrica a intrat in insolventa si din cauza vanzarilor de energie catre… “baietii destepti”. Avand in vedere, insa, valoarea remuneratiilor mentionate mai sus de care au beneficiat angajatii Hidroelectrica, in cazul de fata, „baieti destepti” au fost mai degraba cei care s-au angajat aici, a munci in cadrul acestei societati fiind, se pare, o adevarata fericire!
Hidroelectrica este, insa, doar unul dintre cazurile in care a te angaja la o astfel de companie de stat este un exemplu de fi, de fapt, baiat destept!
Transgaz, Electrica, Posta Romana sunt alte exemple unde, spuneau gurile rele, trebuia sa dai spaga, nu gluma, ca sa fi acceptat la „concursul” pentru un post de ….femeie de serviciu! Cu siguranta, orice medic sau profesor sau orice alt angajat la stat, avand sub ochi propriul fluturas cu salariul incasat lunar, nici nu indrazneste sa faca un calcul pentru a vedea cu cat au incasat mai mult cei care au „muncit” la Hidroelectrica! Cum, insa, in Romania, au fost posibile asemenea salarii, se pune, insa, intrebarea: la ce meserie poti visa in copilarie astfel incat, atunci cand ajungi mare, sa poti deveni angajat – „baiat destept”?
Nicoleta DUMITRESCU