Pentru ca multi dintre noi consumam zilnic cafea e bine de stiut ca si zatul ramas de la aceasta se poate intrebuinta in multe moduri utile in gospodarie. De pilda, in stare umeda, se presara inainte de a se matura camera, impiedicand astfel praful sa se ridice. Tot in stare umeda, zatul amestecat cu sare grunjoasa, devine un exfoliant ideal pentru pielea aspra. Si, tot zatul este cel care ne scapa de untdelemnul din sticle. Zatul ce ramane in fundul cestilor dupa ce am baut cafeaua, amestecat cu putina apa calda, se introduce in sticlele in care a fost untdelemn. Apoi mai ramane sa scuturati sticlele si sa le clatiti bine. Orice urma de untdelemn va disparea.