Pentru dezbaterea succesiunii va sunt necesare urmatoarele documente: certificatul de deces al defunctului; actele de stare civila (nastere si casatorie) ale mostenitorilor din care rezulta legatura de rudenie cu acesta; actele de identitate ale mostenitorilor; documentele doveditoare ale dreptului de proprietate asupra bunurilor ce au apartinut defunctului; testamentul daca exista; certificate fiscale care sa ateste plata taxelor si impozitelor, incheieri de intabulare pentru imobilele care sunt inscrise in cartea funciara. De asemenea, este necesara si prezenta a doi martori care sa confirme declaratiile succesibililor privind numarul si calitatea mostenitorilor.