Conducerea Ministerului Administratiei si Internelor (MAI) a decis reducerea cu 57 la suta a schemei de personal din aparatul central, actiune prin care se estimeaza ca se vor aduce economii la bugetul statului de aproximativ 7,7 milioane de lei, potrivit comunicatului de presa al MAI. Concret, dintre cele 2.919 de posturi vor mai ramane 1.249, in timp ce numarul structurilor din aparatul central se va reduce de la 22 la 20. De asemenea, numarul secretarilor de stat va scadea de la 6 la 3, eliminandu-se si doua functii asimilate, precum si o functie de subsecretar de stat. Una peste alta, functiile de conducere din aparatul central se reduc de la 280 la 130. In acelasi timp, 3.671 de angajati din aparatul central sau din institutiile subordonate MAI nu vor mai primi sporul de ierarhizare de 25 la suta din salariu.
Actul normativ prevede, de asemenea, infiintarea Agentiei Nationale Antidrog si a Agentiei Nationale Impotriva Traficului de Persoane, corectandu-se astfel unele neajunsuri existente la acest nivel. ” Prin desfiintarea celor doua agentii, Romania a pierdut, in 2009 – 2010, mai bine de 54 de milioane de euro din partea Uniunii Europene”, a declarat ministrul Vasile Blaga.