Pentru subventionarea unor investitii aferente Masurii 312 („Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de microintreprinderi”), la oficiile judetene ale Agentiei de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) au fost depuse, in ultima sesiune (noiembrie – decembrie 2009), 1.137 de proiecte de catre intreprinzatorii interesati, dintre care 455 au fost selectate pentru incheierea contractelor de finantare nerambursabila. Ulterior insa, analizand bugetul tuturor sesiunilor de oferte de finantare derulate pana la finele anului trecut, reprezentantii Autoritatii de Management pentru Programul National de Dezvoltare Rurala au constatat ca ar mai fi disponibile 80 de milioane de euro. Drept urmare, acestia au decis, zilele trecute, sa distribuie suma respectiva celor 473 de proiecte care, desi la precedentele etape de evaluare au obtinut un punctaj destul de bun (peste 80 de puncte), nu au avut sansa obtinerii finantarii nerambursabile, deoarece au existat altele cu un punctaj si mai mare Din acest din urma lot de proiecte norocoase, noua apartin unor investitori din judetul Prahova.
Reamintim ca beneficiarii sprijinului financiar aferent Masurii 312 sunt microintreprinderile si persoanele fizice autorizate care isi propun sa inceapa sau sa dezvolte, dupa caz, mici afaceri in mediul rural, cum ar fi: infiintarea unor ateliere de croitorie, frizerie, cizmarie, prelucrarea lemnului, de confectionare a unor instrumente muzicale traditionale, de reparatii obiecte casnice s.a. De asemenea, sunt eligibile si construirea de mici magazine pentru desfacerea propriilor produse, obtinute din activitatile amintite. Finantarea nerambursabila poate ajunge pana la 70 la suta din valoarea eligibila a investitiei, dar aceasta nu va putea depasi 200.000 de euro.
C. DUMITRU