Luiza Rădulescu Pintilie
Scenă de spectacol, altar de rugăciune, un colț retras de cafenea, un trist salon de spital luminat de o imensă dorință de a trăi, o veche bibliotecă mirosind a lemn de trandafir și a vers tocmai turnat în cerneală tipografică. Câte ceva din toate acestea și toate la un loc a devenit vineri seara,13 septembrie, pentru aproape patru ceasuri, sala Filarmonicii ploieștene „Paul Constantinescu” care a găzduit Festivalul „In memoriam Clara Mărgineanu„. Inițiat, organizat și făcut să trăiască mai intens de la o ediție la alta de către doamna Martha Maria Mocanu- director general al firmei BES, cea care își dorește să păstreze, în numele prieteniei care le-a legat, o frumoasă, o smerită și o sinceră neuitare poetei și omului de televiziune Clara Mărgineanu, stinsă din viață înainte de a fi împlinit 48 de ani. De altfel, în fața unei săli arhipline, cea care și-a asumat deloc ușoara îndatorire de suflet să gireze aducerea aminte a vieții , personalității și creației Clarei Mărgineanu, încheiate nedrept mult prea devreme, a spus :”Personal, departe de a-mi face vreun titlu de glorie din acest lucru, mă bucur să împărtășesc cu dumneavoastră mulțumirea mea interioară că, după plecarea ei, nu am lăsat să se stingă cu totul vocea femeii-poem , așa cum se autointitulase, ci, dimpotrivă am făcut-o auzită. Iar bucuria mea este cu atât mai mare cu cât am apropiat de creația sa tineri care i-au descoperit profunzimea versurilor, care au dorit să le recite- așa cum se va întâmpla și în această seară, ori s-au lăsat inspirați pentru a-și exprima în vers propriile sentimente, așa cum s-a întâmplat în alte ediții și cu siguranță se va mai întâmpla. Fiindcă, de la ediție la ediție a acestor întâlniri, nu este vorba doar despre o simplă continuitate, ci și despre adăugarea altor file la o carte a prieteniei , la care destinul a scris o tristă prefață, dar ne-a lăsat nouă alegerea de a da fiecărei pagini, fiecărui nou capitol, lumina aducerii aminte”. Iar pe o asemenea filă și-a așternut emoția evocării, exact în numele prieteniei, etnologul și publicistul Luminița Tucă. Apoi, tocmai venit de la slujba de dinaintea marii sărbători creștine a Înălțării Sfintei Cruci, preotul Ioanin Chilan- de la impunătoarea biserică ploieșteană purtătoare a hramurilor „Nașterii Domnului” și „Sfântului Apostol Andrei”, care a găzduit, chiar lângă frumoasele sale ziduri și coloane, ediții trecute ale festivalului- a vorbit, cu blândețe și har, despre asumarea purtării crucii ca o cale autentică spre mântuire, fără a lăsa ca suferinţa, necazul şi limitarea să ne ducă la disperare, ci la o mai mare apropiere de Dumnezeu, dar și, ajutându-ne unul pe altul să ne ducem propria cruce, apropiindu-ne și unii de ceilalți.
Or, în toată această atmosferă de emoție și profundă încărcătură întru spiritualitate și iubire de semeni poate că nici nu ar fi fost mai potrivită o altă prezență decât aceea a grupului de tineri „Dacii liberi”, din Bârlad, care să rostească ori să așeze în acorduri muzicale versuri scrise de poeta omagiată. Și e mai mult decât lăudabilă- așa cum am ținut să spun, chiar atunci, celor prezenți- înțelepciunea profesorului care îi pregătește, Cornel Pleșu, de a alege nu numai un nume cu rostire și înțeles românesc, ci și de a-i apropia de poezia și muzica interpretate în limba română. Și dacă au fost răsplătiți de către firma BES România pentru emoția cu care au recitat, printre altele, „Poate chiar a fost vară”, „Cerul râde frumos”, „ Așchii de icoană”, „Oameni ca noi”, dacă o sală întreagă a cântat, la final, cu ei, s-a ridicat în picioare și i-a aplaudat, câștigul cel mare rămâne, vreau să cred, drumul pe care l-a deschis în mintea și în sufletul lor întâlnirea cu poezia. Poate dintre ei, cel puțin unul va alege chiar acest drum în viață, așa cum talentatul tânăr Memelis Teofil, câștigător al unei ediții trecute a aceluiași concurs de recitări din cadrul festivalului și care a deschis seara rostind- din creația Clarei Mărgineanu- „Viața în bagaje”, tocmai a absolvit studiile actoricești. Și, de ce nu, impresionați de ceea ce au văzut pe scenă, de ceea ce au simțit și au trăit, poate că și dintre copiii-spectatori, elevi ai Școlii Gimnaziale “ Gheorghe Costescu” din comuna Aluniș de pe Valea Slănicului, veniți împreună cu învățătoarea lor, doamna Maria Dumitru, tot în cadrul proiectelor culturale susținute de firma BES, se vor lăsa, la rândul lor, inspirați și motivați. La fel cum prezența pe o scenă precum cea a unei filarmonici cunoscute la nivel național și internațional, alături de Corala „Muzicor” ( condusă de dirijorul Cornel Mutu )- care la rândul său își leagă numele de prestigioase manifestări naționale și internaționale și a fost îndelung aplaudată , precum și de artistul liric și cantautor Cezar Bălan, de la Opera Națională- care a interpretat printre altele , în premieră, piesa compusă pe versurile poeziei dedicată de Clara Mărgineanu, drept recunoștință pentru prietenia și ajutorul cu care a susținut-o, până în ultima clipă, să poarte bătălia cu o perfidă boală , Marthei Maria Mocanu, nu se poate să nu fi rămas pentru acești tineri o întâlnire dintre acelea care să șlefuiască adânc în simțirea și în devenirea lor.De altfel, sunt multe momentele despre care s-ar cuveni amintit în aceste rânduri, dar spațiul tipografic nu ne îngăduie să o facem. Am să mai adaug doar atât : momentul cu totul și cu totul special în care, când încă nu se risipise cu totul înălțătoarea stare ce a înconjurat scena și sala după interpretarea cântecelor din repertoriul religios „Mai lângă tronul tău”, „Aleluia, Domnul Slavei”, „Atâta har”, au fost împărțite, după datină, din coșuri de răchită, mere din pomii plini de roade ai acestei toamne.Și acesta un gest firesc, atât de simplu și în același timp atât de încărcat de emoție, de apropiere sufletească și, mai ales, de speranță.Speranța pe care a mărturisit-o într-un ultim interviu Clara Mărgineanu și pe care am ținut să o reamintesc, la rândul meu, și cu încredințarea că vom înțelege mai devreme decât prea târziu că nu de bogățiile cele mari și măririle cele înalte ar trebui să ne legăm întreaga viață, ci mai ales de simplitatea și frumusețea a ceea ce ne oferă fiecare zi a acestei vieți. Și niciodată nu aș putea cuprinde în cuvinte emoția pe care am simțit-o privind atent chipurile și mai ales ochii- nu puțini înlăcrimați- ai celor din sală, ascultând enumerarea unor dorințe păstrate până în ultima clipă a vieții sale pământene de Clara Mărgineanu și rămase, la marea, dureroasa și neașteptata ei plecare întru veșnicie, doar dorințe :“Un fluture al liniştii şi împăcării pe reverul fiecărui semen. O carte bună, o cafea la ibric, siguranţa zilei de mâine şi fruntea îndreptată către cer”.
… Ce frumos testament lăsat în numele forței poeziei și al iubirii de viață!
